LANSARE LITERARĂ MEMORABILĂ: AUREL DOBRE DESCHIDE UȘA SUFLETULUI PRIN “SEMNE”
Ieri, în data de 14 septembrie, un eveniment deosebit a avut loc la Centrul Județean de Cultură și Creație, începând cu ora 17:00. Foaierul sălii de spectacole “Barbu Știrbei” a fost gazda unei lansări de carte, semnată de scriitorul Aurel Dobre.
Atmosfera a fost încărcată de emoție, avându-i în centrul atenției pe autorul cărții, Aurel Dobre și cei doi actori, Doina Ghițescu și Ștefan Nițu, care au mediat evenimentul cu grație și profesionalism. În plus, muzica live interpretată de cei talentați, Lilia Baiura și Fabian Vasile a adăugat o notă specială acestei seri.
“Sunt foarte bucuroasă că autorul, Aurel Dobre, s-a gândit la mine ca actor, să moderez această întâmplare, deloc întâmplătoare. Autorul vorbește sufletului și emoționează, acesta este un poet care este necesar să se facă auzit pentru că are ce spune” a declarat Doina Ghițescu, pentru Canal SUD.
Lansarea cărții a durat aproximativ 3 ore, timp în care publicul a fost prins în povestea și universul creat de autor. Aurel Dobre a mărturisit cu bucurie că această operă literară este un dar adus soției sale, care nu doar că i-a fost o susținere de nădejde, dar a și fost sursa sa constantă de inspirație.
“Poezia m-a însoțit toată viața mea, cu toate că am avut de luat o decizie grea în perioada liceului, și așa am ajuns să fiu inginer, dar tot timpul scriam poezii în momentele de tristețe. Poeziile actuale sunt o parte din poeziile mai vechi și multe din poeziile pe care le-am scris recent. La ora actuală, scriu o carte de proză scurtă, epigrame și o carte intitulată “Convorbiri cu un Artist””a declarat Aurel Dobre, pentru Canal SUD.
Participanții la eveniment au avut privilegiul de a explora universul scriitoricesc al lui Aurel Dobre și de a descoperi nuanțele și profunzimile unei cărți apreciate și încărcate de semnificații personale pentru autor.