Jocurile care evidențiază defectele Cupei Mondiale cu 48 de echipe
Până în prezent, Cupa Mondială pare să fi lipsit de un element real de pericol în faza grupelor, în ciuda surprizei pricopită de jocul dintre Coreea de Sud și Africa de Sud, disputat miercuri, când Bafana Bafana s-a impus cu 1-0 și a avansat în optimile de finală pentru prima oară în istorie. Deși această înfrângere a provocat un regret în tabăra sud-coreeană, situația este în continuare într-un registru favorabil pentru Coreea de Sud, care probabil că va obține unul dintre primele opt locuri trei din grupă, având în vedere istoricul rezultatelor: trei puncte acumulat și diferența de goluri de -1 ar trebui să ofere suficient pentru a trece mai departe. Iar dacă acel rezultat ar fi fost în cadrul Cupei Mondiale din 2022, când doar primii doi clasați în grupă se calificau, Coreea de Sud ar fi părăsit deja competiția. Adăugarea calificării ocupantei a treia este o caracteristică necesară a noului format, menit să asigure prezența a 32 de echipe în faza de knockout. Însă această modificare a creat scenarii suplimentare în care echipele pot urmări rezultate anume pentru a se califica sau pentru a-și stabili adversarii.
Există două meciuri în această săptămână care vor testa serios acest format. Pot fi echipele tentate să joace pentru remiză convenabilă în scopul calificării? Extinderea Cupei Mondiale la 48 de echipe a prezentat, încă de la început, o provocare evidentă: numărul nu este unul ideal pentru un turneu. Cu 32 de echipe, calculul era simplu: opt grupuri de câte patru, primii doi se calificau în optimi, urmate de sferturi, semifinale și finală. Prin adăugarea a alte 16 națiuni, FIFA a trebuit să găsească o modalitate de a ajunge la o fază de eliminare echilibrată. Nu exista o soluție ideală care să păstreze intensitatea formatului anterior.
Planul inițial prevedea patru grupe de câte trei echipe, iar primii doi din fiecare grup să avanseze în optimile de finală. Însă această idee avea o problemă semnificativă: în grupele cu trei formații, meciurile din ultima rundă ar fi putut să ofere fiecărei echipe informații clare despre ce rezultate aveau nevoie pentru a se califica, ceea ce ar fi permis uneori aranjamente de rezultat. FIFA își amintește bine scandalul legat de coregrafia la Mondialul din 1982, când meciuri din ultima rundă nu se disputau simultan, iar confruntările dintre Germania de Vest și Austria au determinat ca ambele echipe să avanseze în detrimentul Algeriei.
În Qatar, organizația a fost nevoită să regândească soluția și a acceptat că vor exista 12 grupe de patru echipe, iar două meciuri din grupă vor avea loc simultan pentru a decide calificarea. Cu toate acestea, există o diferență crucială: opt dintre echipele clasate pe locul trei vor avansa în faza eliminatorie, astfel încât numărul total de echipe ajunse în sferturi să fie de 16. Această schimbare a redus semnificativ pericolul eliminării, față de o versiune în care dificultatea de a accede era mai mare, iar spectrul surprizelor era mai prezent.
Acum, în fața celor două confruntări programate în această săptămână, apare clar o primă întrebare despre direcția formatului. Înaintea jocului dintre Australia și Paraguay, programat în Grupa D joi, ora 03:00, rămâne de văzut dacă adversarii vor opta pentru un joc în care o remiză să fie suficientă pentru calificare sau dacă ambiția de a avansa îi va determina să caute victoria. Contextul general sugerează că schimbările de structură au persistat într-un scop major: menținerea unui cadru perceput ca echilibrat, în care numărul total de echipe rămâne mare, dar cu posibilitatea de a forma echipe robuste în faza eliminatorie. În practică, rămâne esențial ca performanțele pe teren să confirme definiția luptei pentru calificare, fără a genera situații de aranjamente între formații.
Pe măsură ce turneul se desfășoară, se pot observa efectele reale ale noului format asupra competitivității, cu echipe care încearcă să gestioneze rezultatele în mod strategic, fără însă a încălca principiile fair-play-ului. În acest context, jurnalele sportive subliniază că imaginile din teren ar trebui să ofere un portret clar al meritului sportiv, iar calificările să se producă pe baza performanțelor autentice, într-un cadru consecvent și transparent. În ansamblu, spațiul rămâne deschis pentru observații obiective despre cum evoluează echilibrul dintre aspectele organizatorice ale turneului și dorința echipelor de a avansa în competiție, în timp ce spectacolul rămâne în centrul atenției fanilor din întreaga lume.
