Jandarmeria Călărași este prezentă astăzi la datorie pentru a se asigura că întregul proces electoral se desfășoară în siguranță.
Pentru buna desfășurare a acestuia, jandarmii călărășeni recomandă cetățenilor :
- Să se prezinte din vreme la secția de votare arondată, în ziua desfășurării alegerilor;
- Să își exercite dreptul la vot și să nu staționeze în cabina de vot mai mult decât timpul necesar pentru exercitarea acestuia;
- Să nu poarte, pe durata votării, ecusoane, insigne sau alte mesaje sau materiale cu tentă electorală ;
- Să nu staționeze în incinta sau în zona secției de votare, mai mult decât este necesar, pe o rază de 500 m;
- Să se conformeze dispoziţiilor forțelor de ordine și ale preşedintelui biroului electoral al secţiei de votare cu privire la respectarea ordinii în localul de vot şi în împrejurimi.
“De asemenea, vă reamintim că ne puteți solicita sprijinul, ori de câte ori este nevoie, prin apelarea numărului unic pentru apeluri de urgență 112 sau prin contactul direct cu echipajele de jandarmi aflate în patrulare”, este precizat într-un comunicat de presă al Inspectoratului de Jandarmi Județean Călărași.