URMĂREȘTE-NE

ACTUALITATE

INTERVENȚIILE POMPIERILOR ÎN ULTIMELE 72 DE ORE

În ultimele 72 de ore, echipajele profesioniste de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” al județului Călărași au fost solicitate să intervină cu mijloacele tehnice destinate stingerii incendiilor, recuperării și salvării persoanelor şi / sau animalelor din medii ostile vieții, precum și pentru acordarea prim ajutorului calificat la 99 de misiuni.

Din numărul total de intervenții, 56 au fost ale paramedicilor SMURD, pentru acordarea prim ajutorului și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave, misiuni de asigurare a măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor și pentru intervenţia la două accidente rutiere în localităţile Călăraşi şi Frumuşani.

În urma producerii celor două accidente rutiere, pompierii militari din cadrul subunităţilor Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” al județului Călărași au intervenit cu autospecialele de descarcerare şi cu echipajele de prim ajutor SMURD pentru salvarea a şase persoane. Trei dintre acestea au avut nevoie de îngrijiri medicale, ulterior fiind transportate la cele mai apropiate unităţi spitaliceşti.

Echipajele profesioniste din cadrul subunităţilor Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” al județului Călărași au fost solicitate să intervină, cu autospeciale de stingere cu apă şi spumă, pentru lichidarea a cinci incendii: un incendiu izbucnit la nivelul unei case şi a unei anexe gospodăreşti din localitatea Ileana, un incendiu de locuinţă produs la nivelul unui imobil din comuna Săruleşti, incendiu de baloţi de paie într-o gospodărie din comuna Oltina, un incendiu produs la partea superioară a unei case din comuna Mânăstirea şi un incendiu de locuinţă în comuna Unirea.

În perioada 18 – 19 Noiembrie 2023, pe fondul Codului Portocaliu de intensificări ale vântului, la nivelul judeţului Călăraşi, echipajele profesioniste de salvatori au fost de asemenea solicitate să intervină cu autospecialele şi echipamentele din dotare în mai multe localităţi, pentru îndepărtarea unor copaci rupţi de vânt, stâlpi de electricitate avariaţi, panouri publicitare în pericol de cădere şi elemente din construcţia unor acoperişuri (bucăţi de tablă şi elemente lemnoase din construcţia acoperişurilor), care puteau reprezenta un real pericol pentru cetăţeni.

În urma manifestărilor fenomenelor meteorologice periculoase, la nivelul județului, pentru gestionarea situațiilor de urgență, echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Barbu Știrbei” al județului Călărași în cooperare cu Serviciile Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă ale localităţilor au intervenit astfel:

● la 4 degajari de acoperiș în municipiul Călărași (2), municipiul Oltenița (1), sat C-tin Brâncoveanu (1);

● la 18 degajari de arbori în Călărași (14) [3 auto avariate] și Oltenița (1), CuzaVodă (1), Dragalina (1), Sapunari (1);

● la 5 degajari de stâlpi de electricitate în Călărași (3), C-tin Brâncoveanu (1), Valcelele (1);

● la 1 degajare de element de construcție metalică în Tudor Vladimirescu;

● la 3 incendii Oltina-Unirea (1), Unirea (1) și Sarulesti (1);

● la 3 inundații în Călărași;În ceea ce privește alimentarea cu energie electrică, următoarele localități au întâmpinat probleme pe anumite zone din cauza vântului puternic: Ciocănești, Pietroiu, Unirea, Perișoru, Ștefan cel Mare, Borcea, Cuza Vodă, Dragalina, Grădiștea, Jegalia, Oltenița, Ulmu, Unirea și Ștefan Vodă.

Pe drumurile naționale sau județene s-a circulat fără probleme deosebite.

Mai multe informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit de pe App Store și Google Play.

Continue Reading
La Top