Inspectoratul General al Poliției Române, prin Direcția Rutieră, a semnat cererea de finanțare pentru accesarea unui proiect cu finanțare europeană, denumit “Dezvoltarea unui sistem mixtmobil de monitorizare a traficului rutier privind încălcarea regulilor de circulaţie”. În cadrul acestuia, vor fi achiziționate, drugteste, aparate radar, imprimante, autospeciale și 4.000 de tablete.
Acest proiect își propune dezvoltarea unor sisteme digitale de preluare a informațiilor din trafic și integrarea altor componete specifice muncii operative.
Astfel, procesul de digitalizare are două componente majore:
Sistemul POLGIS, ce va fi instalat pe cele 4.000 de tablete, va permite preluarea datelor de pe drumurile publice (informații despre infrastructura rutieră), dezvoltându-se astfel un mecanism digital eficient de colectare/furnizare a informațiilor din trafic, care să asigure valorificarea într-o manieră completă și corelată a datelor, pentru creșterea siguranței rutiere.
Sistemul va permite interconectarea mai multor factori implicați în domeniul siguranței rutiere, dar și semnalarea aspectelor neconforme din trafic, atât către conducatorii auto, cât și către entități cu atribuții în domeniul de administrare a drumurilor.
Acesta va putea comunica, prin componenta Infotrafic a Poliției Române, cu platformele mobile utilizate de conducătorii auto, în vederea previzionării evenimentelor din trafic și optimizării rutei, în cazul obstrucționării traficului (evenimete rutiere, alunecări de teren, evenimente publice, transporturi agabaritice).
Sistemul de Abateri Mobile va permite conectarea cu bazele de date naționale ale Poliției Române, întocmirea documentelor specifice activității de constatare a contravențiilor, printarea acestora și stocarea automată în bazele de date și integrarea cu Titlul de Creanță Electronic.
Pe tabletă vor fi instalate bazele de date de interes ale Poliției Române, în care se vor regăsi persoanele date în urmărire, autovehicule sustrase sau implicate în comiterea de infracțiuni. Astfel, se va digitaliza procesul de identificare a elementelor infracționale, aducând un aport considerabil pentru combaterea criminalității.
Toate aceste funcții vor permite creșterea gradului de eficiență și debirocratizare a activității Poliției Române, în favoarea unui climat de siguranță sporit, costurile pentru cetățean fiind reduse.
Sistemul este conceput să permită dezvoltarea ulterioară, în raport de evoluția legislației specifice în domeniu, precum plata folosind cardul, comunicarea documentelor pe adrese de e-mail, posibilitatea de a traduce informații minimale referitoare la procedurile specifice, în mai multe limbi de circulație internațională.