URMĂREȘTE-NE

ACTUALITATE

ÎNCEPUT DE AN PLIN PENTRU CRFPA CĂLĂRAȘI. SUTE DE CETĂȚENI S-AU ÎNSCRIS LA CURSURILE INSTITUȚIEI

Primul trimestru al anului a fost încărcat pentru Centrul Regional de Formare Profesională a Adulților. Sute de cetățeni au parcurs cursurile demarate de instituția din subordinea Ministerului Muncii.

Într-un interviu acordat trustului Canal SUD, Ruxandra Bîrcă, directoarea Centrului Regional de Formare Profesională a Adulților, a prezentat pe larg activitatea instituției de la începutul anului până la 31 martie.

“Am început anul în forță, ca de obicei. Programele noastre de formare au început încă din ianuarie, dar avem, bineînțeles, și programele de formare care se continuă, fiind începute anul trecut. Anul acesta am început cursul de bucătar, de instalator tehnico-sanitare și gaze, referent resurse umane, inspector SSM, precum și mai multe grupe pentru cursurile de competențe digitale și de operator IT. Cerința este foarte mare pe acest tip de competențe. Ne face bucurie să avem cursanți din sfera funcționarilor publici. Am avut foarte multe solicitări din partea colegilor de la ANAF, precum și din partea altor instituții partenere. Până la acest moment, am avut un număr total de 627 de persoane cursante din sfera șomerilor, dintre care 249 de persoane pe cursuri de inițiere, 239 de persoane pe cursuri de calificare și 70 la cursurile de perfecționare, din categoria persoanelor cu studii superioare, bineînțeles. După cum spuneam, din cei cu competențe digitale, am avut 41 de șomeri și aproximativ 130 din categoria plătitorilor. Acest lucru ne-a bucurat foarte mult deoarece putem spune că ne-am atins o mare parte a indicatorilor aferenți anului acesta. Bineînțeles, așteptăm alocări bugetare, conform legislației, pentru a putea demara programele de formare aferente”, a declarat Ruxandra Bîrcă, directoarea Centrului Regional de Formare Profesională a Adulților. 

Continue Reading
La Top