URMĂREȘTE-NE

AGRICULTURĂ

ÎNCEPE ACTIVITATEA DE STIMULARE A PRECIPITAȚIILOR CU AJUTORUL AVIAȚIEI ÎN ZONELE CU RISC DE SECETĂ

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a demarat o nouă etapă a activităţii experimentale de creştere a precipitaţiilor în zonele cu risc de secetă, aceasta urmând să fie efectuată cu ajutorul aviaţiei de pe Aeroporturile din Craiova şi Iaşi, a anunţat, instituţia.

Din 26 aprilie și până pe 15 mai 2022 se va desfășura etapa 2022 a „Programului pentru creșterea/uniformizarea precipitațiilor în regiunile Banat, vestul Olteniei, sud-estul și nord-nord-estul României”

„Efectele schimbărilor climatice sunt din ce în ce mai evidente în România. Avem zone în care cantitățile de precipitații sunt insuficiente și cauzează instalarea secetei, în timp ce în alte regiuni căderile de grindină pun în pericol munca fermierilor. Prin continuarea și extinderea programelor de combatere a fenomenelor meteo extreme ne propunem să creștem suprafața agricolă protejată. Aceste măsuri, alături de programul de reabilitare și extindere a sistemului de irigații și cel privind modernizarea sistemului de desecare, sunt menite să ofere fermierilor condiții cât mai bune pentru a continua să obțină producții la un nivel ridicat” a declarat ministrul Adrian Ionut Chesnoiu.

Continue Reading
La Top