URMĂREȘTE-NE

ACTUALITATE

INCENDIU LA O LOCUINȚĂ ÎN ORAȘUL ȚĂNDĂREI

Salvatorii din cadrul Stației de pompieri Țăndărei au fost solicitați să intervină pentru lichidarea unui incendiu produs la o locuință din orașul Țăndărei. La sosirea forțelor de intervenție incendiul se manifesta generalizat la nivelul acoperişului.

Din cauza suprafeței mari afectate de incendiu a fost necesară suplimentarea forțelor și mijloacelor de intervenție, astfel că pentru gestionarea situației de urgență s-a intervenit cu 4 autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autoscară mecanică și o ambulanță SMURD.

Datorită intervenție prompte a salvatorilor, incendiul a fost localizat și lichidat în limitele găsite.
Din fericire, nu au existat victime, iar focul nu s-a propagat la locuințele învecinate.

Continue Reading
La Top