INCENDIILE DE VEGETAȚIE USCATĂ, UN PERICOL PENTRU CETĂȚENI. GARDA DE MEDIU ÎN CONTROL!
În data de 19 februarie, comisarii Gărzii Naţionale de Mediu s-au aflat într-o acţiune de verificare în vederea combaterii şi descurajării incendierilor ilegale de deşeuri din judeţului Călăraşi, aflăm informații dintr-o postare pe una din rețelele de socializare.
Pe raza localităţii Ştefan Vodă, comisarii au observat un incendiu de vegetaţie ce s-a extins pe aproape 3 hectare. Acestia au solicitat de urgenţă suportul ISU, prin echipele de pompieri. Între timp, comisarii GNM împreună cu Poliția, au reuşit să identifice şi persoana care a pus focul, un cioban ce se afla cu oile prin apropiere şi care s-a gândit că aşa răsare o iarbă grasă şi hrănitoare.
Ulterior în aceeași zi, în data de 19 februarie, echipele de comisari ale Comisariatului Judeţean Călărași, împreună cu reprezentanți ai Jandarmeriei și Poliției Române au continuat acțiunile de prevenire, limitare și eliminare a factorilor care afectează calitatea aerului în zonele locuite (în special incendierea deșeurilor și vegetației).
Echipele de permanență ale GNM și-au contintinuat acţiunea de patrulare, următorul obiectiv a fost localitatea Săruleşti.
Reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu au avut discuţii cu reprezentanţi ai localnicilor din zonele verificate, în dorinţa de a-i face să înţeleagă că fenomenul incendierilor ilegale trebuie să înceteze şi că eliminarea deşeurilor în acest mod este extrem de dăunătoare, inclusiv pentru sănătatea comunităţii din care fac parte.
Acțiunile au continuat și în zilele următoare, în zonele unde se desfășoară activități de colectare deșeuri și dezmembrare vehicule scoase din uz.
În continuare, în data de 20 februarie 2022, comisarii Gărzii de Mediu Călăraşi, însoţiţi de reprezentanţii Jandarmeriei şi Poliţiei Române, au patrulat pe teritoriul judeţului Călăraşi în vederea identificării şi stopării acţiunilor de ardere a deşeurilor şi a vegetaţiei ierboase.
A fost vizată în special comuna Săruleşti, respectiv zonele unde se desfăşoară activităţi de colectare deşeuri metalice şi dezmembrări VSU. Până la această oră nu au fost identificate arderi de deşeuri.
Garda de Mediu Călărași recomandă cetățenilor faptul că atunci când observă incendii ce au ca rezultat degajări puternice de fum ce pot afecta calitatea aerului să sune la numărul naţional de urgenţă 112.