URMĂREȘTE-NE

ACTUALITATE

ÎNCĂ DOUĂ PAROHII DIN CĂLĂRAȘI PRIMESC BANI DE LA BUGETUL LOCAL. COSTIN MIRESCU, NEMULȚUMIT DE ACEASTĂ MĂSURĂ

Consilierii locali călărășeni s-au întrunit ieri în ședința ordinară a lunii în curs, ocazie cu care au dezbătut și votat mai multe proiecte de hotărâre. Printre ele s-au aflat și două proiecte care au vizat acordarea unui sprijin financiar pentru două parohii din Călărași. Ambele proiecte au fost aprobate de consilierii locali.

Este vorba despre Parohia Sfânta Muceniță Anastasia, care a primit suma de 41.650 de lei, pentru cumpărarea unor strane bisericești, precum și de Parohia Sfântul Ierarh Nifon, care a primit un sprijin de 80.000 de lei, în vederea finalizării lucrărilor de amenajări exterioare. Cele două proiecte au stârnit nemulțumirea consilierului local Costin Mirescu. Acesta a precizat că există alte obiective care ar trebui să beneficieze de aceste sume și s-a abținut de la vot.

Mă văd nevoit să aduc în atenția dumneavoastră și alte obiective, care arată mai rău decât bisericile la care facem referire, în care nu se investește niciun ban. Nu mai zic de licee. Dar, pentru că am avut un eveniment nefericit în familie săptămâna trecută, am fost nevoit să petrec câteva ore în Cimitirul Central. Fiziologia umană a făcut să am nevoie să folosesc grupul sanitar de acolo și m-am luat cu mâinile de cap. Cred că din cei peste un miliard pe care vrem să îl dăm la biserici, rupem și noi două sute de milioane să reparăm grupul ăla sanitar de acolo. Este sub orice critică. Și înțeleg că personalul de acolo tot pe acela îl folosește”, a declarat consilierul Costin Mirescu.

Reamintim că în ședința ordinară de luna trecută alte trei parohii au primit sprijin financiar de la bugetul local. În total, Primăria a acordat pentru acestea 175.000 de lei. Și atunci consilierul local Costin Mirescu și-a declarat nemulțumirea față de acordarea acestor ajutoare.

Continue Reading
La Top