ACTUALITATE
ȘTIRILE CANAL SUD – 3 OCTOMBRIE 2024
3 octombrie 2024
O NOUĂ RAZIE ÎN JUDEȚUL CĂLĂRAȘI. ZECI DE AMENZI DATE DE POLIȚIȘTI
3 octombrie 2024
Atitudinea prefectului de Călărași nu deranjează doar jurnaliștii ținuți pe la ușile instituției ci și reprezentanții autorităților locale și județene care depind de sprijinul prefectului Valentin Barbu. Pe lista nemulțumiților de colaborarea cu reprezentantul guvernului în județ este și Vasile Iliuță, președintele Consiliului Județean Călărași.
„La Călăraşi, cu mare mândrie am participat la instalarea celor doi subprefecţi Virgil Diaconu şi Eugen Ilie, cei care reprezintă Partidul Social Democrat. Urmare a deciziei BPJ ei au fost nominalizaţi şi validaţi de către reprezentantul Ministerului de Interne. Ar fi multe de spus. Prefectura a fost cea care a ţinut loc de reprezentant al unui partid şi nu de mediator şi de reprezentant al legii.”. a declarat Iliuţă.
Valul 5 de Covid-19 necesită o colaborare foarte serioasă din partea autorităților locale și județene. Mai ales că de la o zi la alta, numărul cazurilor de infectare cu Sars COV2 se înmulțește în județ. Rămâne de văzut dacă prefectul Valentin Barbu va sta de vorbă cu șeful Departamentului pentru Situații de Urgență. Mai ales după ce l-a ignorat total pe vicepremierul Sorin Grindeanu care a venit luni la Călărași pentru a analiza investițiile în infrastructură.
Nu puțini sunt cei care cred că Valentin Barbu va evita să dea ochii cu Raed Arafat, după ce acesta din urmă a fost nevoit să intervină personal anul trecut pentru suplimentarea numărului de paturi din Călărași în plin val 4. Confruntat cu imposibilitatea de trata toți pacienții COVID care ajungeau la Spitalul Județean de Urgență Călărași, managerul Bogdan Cristian Mihai a solicitat prefectului Județului Călărași, Valentin Barbu, președintele CJSU, să suplimenteze numărul de paturi COVID prin alocarea a 25-30 de locuri la spitalul TBC. Solicitarea a fost făcută pe 20 octombrie 2021, însă răspunsul a venit după 5 zile, duminică, 24 octombrie 2021.Șeful DSU s-a arătat atunci foarte deranjat de lipsa de interes a prefectului Valentin Barbu.