URMĂREȘTE-NE

SĂNĂTATE

ÎN PERIOADA URMATOARE, VACCINAREA ANTI-COVID SE VA FACE ÎN PRINCIPAL LA CABINETELE MEDICILOR DE FAMILIE

Misiunea Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea(CNCAV) se va încheia în următoarele săptămâni, iar vaccinarea anti-COVID-19 se va face în principal la cabinetele medicilor de familie, conform unui comunicat de presă.

În perioada următoare se vor derula acțiuni procedurale specifice prin care să se asigure transferul gradual și al activităților nemedicale desfășurate de către CNCAV, inclusiv prin preluarea de către instituțiile implicate în continuare a responsabilității asigurării operațiunilor logistice și de depozitare. Începând de luni, 14 martie, datele privind vaccinarea persoanelor din România vor fi comunicate săptămânal de către Institutul Național de Sănătate Publică (INSP).

Această măsură face parte din Planul tranziției activității de vaccinare împotriva COVID-19 de tip campanie către Programul Național de Vaccinare al Ministerului Sănătății.De asemenea, președintele CNCAV și secretar de stat în Ministerul Sănătății, dr. Andrei Baciu, a avut o ședință cu reprezentanții medicilor de familie despre integrarea activității de vaccinare anti-COVID-19 în Programul de Vaccinare al Ministerului Sănătății.

”I-am informat pe toți colegii că misiunea Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea se va încheia în săptămânile viitoare, iar mai departe vaccinarea anti-COVID-19 se va face în principal la cabinetele medicilor de familie. În calitate de președinte al CNCAV, le-am spus colegilor medici de familie că le apreciez munca extraordinară legată de vaccinarea anti-COVID-19, care a început în cabinetele lor pe 4 mai anul trecut și a dus până acum la vaccinarea a peste 1,1 milioane de români. I-am asigurat de asemenea de sprijinul Ministerului Sănătății pentru ca vaccinarea să se desfășoare în continuare așa cum trebuie.” președinte CNCAV și secretar de stat în Ministerul Sănătății, dr. Andrei Baciu.

Sursa foto: dw.com

Continue Reading
La Top