URMĂREȘTE-NE

ACTUALITATE

“ÎN FAȚA DROGURILOR NU SUNTEM DIFERIȚI”- MARȘ AL ELEVILOR ÎMPOTRIVA DROGURILOR

Consiliul Judeţean al Elevilor din Călărași a organizat un marş antidrog cu scopul conștientizării factorilor nocivi al consumului de droguri.


„În faţa drogurilor nu suntem diferiţi” este sloganul sub care s-a desfăşurat marşul antidrog de astăzi, unde au participat 8 licee din Călărași și Școala Gimnazială Jegălia. Punctul de plecare a fost din curtea Colegiului Național Barbu Știrbei până în fața Consiliului Județean Călărași. Această acțiune nu s-a desfășurat doar la nivel municipal, întrucât elevii liceelor din Oltenița, Fundulea și Lehliu au protestat spunând “Nu drogurilor”.

“ Sunt foarte încântată de această acțiune a elevilor, o acțiune de conștientizare, de prevenție și combatere și în unele cazuri și de stoparea consumului de droguri.M- am bucurat enorm deoarece acest gând a venit din partea elevilor, al tinerilor și consider ca sunt cei care transmit cel mai bine un mesaj între ei și au acea comunicare astfel încât să aibă puterea să spună “NU” în fața oricărei provocări care i-ar putea costa viitorul și sănătatea”, a declarat pentru Canal Sud Roxana Pațurcă, Inspector Școlar General al Inspectoratului Școlar Județean Călărași.

Mai multe detalii puteți afla din jurnalul Canal Sud din această seară.

Continue Reading
La Top