Pasajul de la Drajna se va deschide chiar înainte de minivacanța de 1 iunie, în data de 11 ianuarie 2022, s-a dat start lucrărilor. Mult așteptatul Pasaj de la Drajna va avea o lungime de 2,74 km. Proiectarea și construcția acestui pasaj au avut o valoare de 98,12 milioane de lei, fără TVA, și au fost finanțate prin Programul Operațional Infrastructură Mare.
Pasajul va aduce o serie de beneficii la nivel regional și la nivel național: creșterea vitezei de tranzitare prin eliminarea timpilor pierduți acum la barieră; creșterea siguranței rutiere prin eliminarea traversării la nivel a căii ferate.
El va traversa DN3A și linia de cale ferată București-Constanța și face parte din viitorul drum expres Călărași-Brăila.
Pasajul de la Drajna va fi parte integrantă a viitorului drum TransRegio (TR ISTER) Brăila-Slobozia-Călărași-Chiciu, de aproximativ 142 de kilometri, din care 35 de kilometri sunt pe teritoriul județului Ialomița.
“A început numărătoarea inversă! În mare viteză, chiar înainte de minivacanța de 1 iunie, Pasajul de la Drajna se deschide! Pentru mine este un vis împlinit, dragi călărășeni! Ce nu s-a făcut vreme de 30 de ani, s-a construit în mai puțin de 15 luni. A fost nevoie de voința și forța unui partid puternic! Așa cum v-am promis, dragi călărășeni, am dat gata proiectul! Să fim sănătoși!” a precizat Sorin Vrajitoru, secretar de stat în cadrul aparatului propriu de lucru al vicepremierului Sorin Grindeanu pe pagina de socializare.