URMĂREȘTE-NE

CORONAVIRUS

GUVERNUL A CONFIRMAT CĂ NU VA PRELUNGI STAREA DE ALERTĂ. CÂND VA ÎNCETA ȘI CE RESTRICȚII DISPAR

Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului, a anunţat, luni, 7 martie, după şedinţa Executivului, că nu se va prelungi starea de alertă în România, informează Agerpres. Marţi, 8 martie, la miezul noptii, va înceta starea de alertă.

„Mâine (n.r. marți, 8 martie) este ultima zi în care rămâne activă starea de alertă, generată de nevoia de a gestiona pandemia de COVID 19. Sunt abilitat să vă comunic că va rămâne ultima zi. Guvernul nu va prelungi starea de alertă. Ca atare, mâine, la miezul nopţii, va expira starea de alertă în România”, a declarat Cărbunaru, în briefingul pentru presă care a urmat ședinței Executivului.

În privinţa situaţiilor privind formularul de localizare a pasagerului, a certificatului verde și altor măsuri, Ministerul Sănătăţii va clarifica reglementările, a precizat Dan Cărbunaru, luni, la Palatul Victoria.

Ultima dată, Guvernul a prelungit starea de alertă cu încă 30 de zile pe 7 februarie, dar Executivul a decis atunci o schimbare: s-a permis accesul persoanelor nevaccinate în centrele comerciale, numai în magazinele alimentare, dacă există culoare dedicate.

Până atunci, accesul persoanelor vaccinate în magazinele alimentare din mall-uri era interzis. Totodată, s-a stabilit că masca de protecție rămâne obligatorie, inclusiv în aer liber.

Președintele Klaus Iohannis anunțase încă din 4 martie că starea de alertă nu va mai fi prelungită în România după 8 martie, adică după aproape doi ani.

Prima dată, starea de alertă în România a fost instituită pe 15 mai 2020, la terminarea stării de urgență, iar de atunci a fost prelungită succesiv, în fiecare lună. Acum, după ridicarea stării de alertă, ar putea dispărea toate restricțiile existente. Altfel spus, masca de protecție ar putea să nu mai fie obligatorie.

Ce restricții dispar din 9 martie

  • Dispare obligativitatea prezentării certificatului verde la intrarea în țară, la accesul în localuri, magazine, instituții de spectacol și cultură
  • Se elimină obligativitatea purtării măştii de protecţie în aer liber
  • Activitatile de zi cu zi nu vor mai tine cont de rata de infectare si de incidenta cazurilor Covid în localitate
  • Magazinele şi localurile vor putea rămâne deschise şi după ora 22.00
  • Elevii nu vor mai face cursuri fizic/ online în functie de numărul de infectări sau de paturile ATI ocupate în localitate
  • Angajaţii nu mai pot fi trimişi în regim de telemuncă, iar programul de muncă nu se mai decalează. Potrivit libertatea.ro.

Sursa foto: antena3.ro

Continue Reading
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement

ACTUALITATE

La Top