URMĂREȘTE-NE

ACTUALITATE

GUVERNUL A ADOPTAT BUGETUL PENTRU 2025. MAI MULȚI BANI PENTRU SERVICII, EDUCAȚIE ȘI INVESTIȚII

Guvernul a adoptat sâmbătă, 1 februarie, bugetul de stat pentru 2025 și l-a trimis Parlamentului, unde va fi dezbătut și aprobat în procedură de urgență săptămâna viitoare. Documentul prevede creșteri de fonduri pentru Servicii, Educație și Investiții, în timp ce alocările pentru Agricultură, Externe și Parlament vor fi reduse.

Premierul Marcel Ciolacu a subliniat că bugetul pentru 2025 nu include modificări de taxe și impozite, dar pune accent pe investiții și dezvoltare. De asemenea, Guvernul vizează o reducere a cheltuielilor statului cu 0,5% din PIB.

„Investițiile ajung la un nou record – 150 de miliarde de lei, cu 30 de miliarde mai mult decât anul trecut”, a declarat Ciolacu în deschiderea ședinței de Guvern. Potrivit acestuia, 20% din cheltuielile totale din 2025 vor fi direcționate către investiții, iar Executivul își propune să protejeze puterea de cumpărare a populației, în special a celor cu venituri mici.

Guvernul estimează o creștere a câștigului salarial net cu 6,1% în 2025, depășind prognoza inflației de 4,4%. În plus, premierul a insistat asupra necesității unui sprijin financiar pentru pensionarii cu venituri reduse.

Printre prioritățile bugetare se numără și alocarea a 11 miliarde de lei pentru programele Anghel Saligny și PNDL, 8,2 miliarde pentru proiectele din PNRR și 3,3 miliarde pentru inițiativele finanțate din fonduri europene.

„Cea mai mare miză a acestui buget este exploatarea la maximum a fondurilor europene disponibile”, a punctat premierul.

Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, a declarat că bugetul pentru 2025 este construit pe o prognoză prudentă și asigură resursele necesare pentru salarii, pensii și ajutoare sociale.

„Este un buget cumpătat, echilibrat și realist. Avem bani suficienți pentru toate obligațiile statului”, a afirmat oficialul.

Parlamentul va dezbate proiectul de buget începând de miercuri, 5 februarie, la ora 14:00, în ședința comună a celor două Camere. Votul final asupra Legii Bugetului de stat și a Legii Bugetului asigurărilor sociale este programat pentru joi, 6 februarie.

Continue Reading
La Top