URMĂREȘTE-NE

ACTUALITATE

GRAMA, ATAC LA PREFECTUL BARBU: SINGURUL MOD PRIN CARE VREA SĂ IASĂ ÎN EVIDENȚĂ ESTE DE A BLOCA INVESTIȚIILE

Administratorul public al municipiului Călărași, Eduard Grama, a adus acuze grave la adresa prefectului județului, Valentin Barbu, și la adresa senatorului PNL, Ciprian Pandea. Potrivit acestuia, vinovați pentru crizele sanitară și economică sunt chiar cei doi liberali menționați în rândurile de mai sus.

“Reprezentantul statului la Călărași este Vali Barbu, cel care a avut în subordine Spitalul Județean timp de 3 ani. Acest om nu s-a implicat și nici acum nu se implică. Care e rolul dumnealui în teritoriu? Singurul mod prin care vrea să iasă în evidență este de a bloca investițiile. Barbu nu face absolut nimic. Șeful dumnealui, Ciprian Pandea, (…) o jumătate de senator, ne reprezintă la București. Cu ce ne reprezintă? Criză sanitară avem, criză economică avem, deci este un dezastru la nivelul județului Călărași”, a declarat Grama, astăzi, la sediul PSD Călărași.

Continue Reading
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement

ACTUALITATE

La Top