GARDA DE MEDIU: AMENZI DE PESTE 115.000 LEI. AFLĂ SANCȚIONAȚII
Deșeuri textile identificate săptămâna trecută, în timpul unei percheziții a Gărzii de Coastă, în Frumușani, județul Călărași, au fost descoperite, în data de 3 februarie 2022, la un service auto din aceeași localitate, în timpul unui control defășurat de Garda de Mediu Călărași și de Inspectoratul Județean de Jandarmi Călărași.
„Aceste deșeuri fac obiectul unei anchete în desfășurare și trebuie să fie returnate în țara de proveniență, nicidecum să circule între agenții economici. Balotul este încărcat într-o mașină despre care ne-au declarat că a fost adusă la service, iar despre deșeurile textile aflate în stare avansată de degradare, cei de la service spun că le-ar folosi pe post de lavete de șters pe mâini, pentru lucrătorii din unitate. Evident, nici cei din curtea cărora a plecat balotul nu au idee cum au ajuns deșeurile la service, de aceea, de față cu noi le-au luat și le-au dus înapoi în depozit. Toți vor răspunde, conform legii”, a declarat Marian Borondel, comisar șef al Gărzii de Mediu Călărași.
Pe tot parcursul acțiunii organizate de Comisariatul Județean Călărași, împreună cu Inspectoratul Județean de Jandarmi Călărași, proprietarii locațiilor verificate au încercat să găsească tot felul de justificări pentru mașinile dezmembrate aflate în custodia lor și să amâne prezentarea autorizațiilor pentru desfășurarea activităților de colectare a materialelor feroase și dezmembrare auto, dar fără succes.
În urma acțiunii organizate din data de 3 februarie, Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Călărași împreună cu Inspectoratul de Jandarmi Județean Călărași, pe raza comunei Frumușani din județul Călărași, la persoane fizice si juridice care desfășoară activități de dezmembrare / dezasamblare autovehicule scoase din uz, au fost aplicate sancțiuni la OUG 195/2005 privind protecția mediului, după cum urmează:
3 sancțiuni contravenționale principale in valoare totala de 115.000 lei,
3 sancțiuni complementare de suspendare a activităților desfășurate pana la obținerea actelor de reglementare și măsuri pentru remedierea deficientelor constatate.(Georgiana Petre)