Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Fundulea, alături de polițiștii din cadrul Postului de Poliție Belciugatele, au efectuat la data de 22 august, în jurul orei 13:25, semnalele regulamentare de oprire unui autoturism, condus de un bărbat. Acesta din urmă nu a răspuns semnalelor polițiștilor și și-a continuat deplasarea către o stradă din orașul Fundulea.
Ulterior, acesta a fost depistat, însă pe scaunul din dreapta. Acesta le-a spus polițiștilor că nu a oprit, deoarece are permisul de conducere suspendat.
„Din cercetările efectuate, același autoturism a fost depistat pe o altă stradă din orașul Fundulea, de data aceasta fiind condus de o tânără, de 21 de ani. Totodată, pasagerul din dreapta a fost legitimat, fiind identificat în persoana unui tânăr, de 19 ani, care a declarat faptul că nu a oprit la semnalele regulamentare ale polițiștilor deoarece ar avea dreptul de a conduce suspendat”, se arată în comunicatul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Călărași.
Fiind verificat în bazele de date, s-a constatat faptul că acesta figurează cu dreptul de a conduce suspendat din 2 august. Pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui auto pe drumurile publice, de către o persoană, având dreptul de a conduce suspendat.