Astăzi, 14 septembrie, polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, pun în aplicare 15 mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov.
Activitățile se desfășoară la sediul unei instituții publice, la locuințele unor persoane și sediile/punctele de lucru ale societăților comerciale implicate în activitatea infracțională, într-o cauză în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de obținerea ilegală de fonduri și neglijenţă în serviciu.
Din cercetări a rezultat suspiciunea rezonabilă că, în anul 2021, 7 societăți comerciale, care desfășoară activități în domeniul alimentației publice (HoReCa), ar fi beneficiat de sprijin financiar din fonduri publice naționale, sub forma unei scheme de ajutor de stat, acordate de către Guvernul României societăților care au fost afectate de pandemia COVID – 19.
Societățile nu ar fi îndeplinit toate condițiile de eligibilitate prevăzute de Ordonanța de urgență nr. 224/2020, privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar pentru întreprinderile din domeniul turismului, alimentației publice și organizării de evenimente, a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei de COVID-19, și ar fi obținut, pe nedrept, fonduri nerambursabile, în cuantum total de peste 1,5 milioane de euro.
Facem precizarea că efectuarea percheziției domiciliare este o etapă în cadrul procesului penal reglementată de Codul de Procedură Penală, ce are drept scop administrarea probatoriului necesar soluționării cauzei, care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Potrivit surselor, societățile comerciale au obținut fonduri nerambursabile de la bugetul de stat, sub forma unor granturi, deși nu îndeplineau toate condițiile de eligibilitate prevăzute de lege, respectiv nu dețineau autorizație de funcționare pentru toate punctele de lucru sau pentru o parte dintre ele. Sunt societăți care nu dețineau pentru niciun punct de lucru sau societăți care dețineau pentru o parte din punct de lucru și trebuia să obțină un grant de o valoare mai mica. Agenția le a aprobat, desi exista suspiciunea rezonabila că nu îndeplineau condițiile prevăzute de lege.