URMĂREȘTE-NE

ACTUALITATE

FLORIN SALAM, ACUZAT CĂ AR FI BĂTUT O TÂNĂRĂ DE 23 DE ANI ÎNTR-O CAMERĂ DE HOTEL DIN BUCUREȘTI

Cântărețul de manele Florin Salam este acuzat că ar fi bătut o tânără de 23 de ani, într-un hotel din Capitală, pe 1 ianuarie. Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru lovire sau alte violenţe.

“La data de 1 ianuarie 2024, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 1 Poliţie au fost sesizaţi, prin plângere scrisă, de către o tânără, în vârstă de 23 de ani, cu privire la faptul că, în aceeaşi zi, în jurul orei 18.30, în timp ce se afla într-o cameră din incinta unui hotel, situat în Sectorul 1, ar fi fost agresată fizic de către un bărbat, în vârstă de 44 de ani”, a transmis, marţi, Poliţia Capitalei.

Sursa citată a precizat că a fost întocmit un dosar penal şi au fost efectuate verificări la adresa menţionată, în vederea administrării probatoriului.

“Cercetările sunt continuate de către poliţişti din cadrul Secţiei 1 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe“, au mai transmis poliţiştii.

Vizat în această situație este manelistul Florin Salam. Potrivit Agerpres, tânăra de 23 de ani ar fi prostituată.

Continue Reading
La Top