URMĂREȘTE-NE

ACTUALITATE

FIUL DIRECTORULUI ECOAQUA, EDUARD GRAMA, VICTIMA UNUI GRUP DE TINERI CARE L-AU AMENINȚAT ȘI I-AU CERUT TAXĂ DE PROTECȚIE

Lipsa siguranței pe străzile din municipiul Călărași a început să crească în ultimii ani din cauza grupurilor de tineri agresivi care nu ezită să-și facă propriile legi pentru a instaura teama în alți tineri de la care reușesc să obțină bani din taxe de protecție, totul sub amenințarea armelor albe pe care aceștia le poartă asupra lor, ziua în amiaza mare, pe străzile orașului.

Autoritățile par îngenunchiate de aceste situații, exemple stând chiar ultimele cazuri petrecute în Călărași, unde un grup de tineri a atacat mai mulți oameni într-o spălătorie auto în timp ce pe străzile din Călărași acționau sute de lucrători ai structurilor de ordine și liniște publică, chiar în perioada sărbătorilor Pascale din anul anterior.

Scandalurile din cartierele periferice sunt la zi, iar de multe ori conflictele spontane se transformă în adevărate războaie, unde cei implicați sunt răniți grav sau ajung să rămână fără membre din cauza armelor folosite în reglarea conturilor.

De aici, găștile de adolescenți nu par a avea vreun motiv să nu acționeze în raport cu alți tineri pe care îi întâlnesc pe străzile din oraș, de la care reușesc să obțină sume de bani sub titlu de taxă de protecție sau șantaj.

Una dintre cauzele principale pentru care acești tineri ajung să aibă un astfel de comportament agresiv ar putea fi lipsa de implicare din partea familiilor din care acești tineri provin, care ajung exemple negative în societate cu caziere pătate de fapte grave de la vârste foarte fragede, săvârșite până la vârsta majoratului.

Acest fenomen l-a simțit și fiul directorului Ecoaqua Călărași S.A. Ajuns la vârsta de nici 14 ani, A. Grama a fost victima unui grup de tineri agresivi care i-au cerut taxă de protecție timp de mai multe zile consecutive, intimidându-l cu arme albe.

Grupul de tineri, cunoscut în oraș pentru comportamentul lor agresiv și pentru postările lor sfidătoare de pe rețelele de socializare cu arme albe și sume de bani, reprezintă un real pericol pentru întreaga comunitate.

Eduard Grama, tatăl victimei, a atras atenția asupra faptului că municipiul Călărași nu mai este un loc sigur din cauza prezenței multiplelor găști de tineri care au un comportament foarte agresiv.

Eduard Grama s-a prezentat la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași pentru a sesiza incidentul și a solicita intervenția autorităților. Cu toate acestea, el a fost dezamăgit de abordarea oamenilor legii, care nu au considerat faptele ca fiind neapărat un pericol public.

Un alt incident similar s-a petrecut miercuri, 17 mai a.c., în incinta Sălii Polivalente din Călărași, unde mai mulți tineri dintr-o gașcă au agresat fizic un grup de tineri aflați în incinta sălii sportive. Astfel de comportamente periculoase și violente au devenit din ce în ce mai frecvente în oraș.

Poliția a început ancheta în acest caz și dosarul a fost înaintat procurorului de caz. Cu toate acestea, până în prezent, nu au fost luate măsuri concrete împotriva tinerilor implicați, care continuă să circule nestingheriți pe străzile din Călărași, purtând arme albe asupra lor.

Rămâne, totuși, o întrebare: Este Călărașiul un loc sigur?

Continue Reading
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement

ACTUALITATE

La Top