De câțiva ani, în grija Crucii Roșii sunt peste 300 de copii de toate vârstele din județul Călărași. Aceasta desfășoară o campanie umanitară, prin intermediul căreia oricine se poate transforma în Iepurașul de Paști al unui copil. Aura Giurcă, directoarea Crucii Roșii Călărași, ne-a oferit mai multe informații, într-un interviu acordat pentru Canal Sud.
“Acest eveniment este parte a evenimentelor pe care noi le facem anual și se numesc ‘Din suflet pentru suflet’, dar pentru că vine Paștele și toți copiii se bucură când Iepurașul le aduce câte ceva nou, am zis să fim ‘iepuraș’ pentru un copil. Întodeauna ne bucurăm când de Paște primim lucruri noi și lucruri frumoase și mă gândeam că poate sunt doi, trei, cinci oameni care vor să facă o faptă bună și să cumpere absolut tot ce înseamnă încălțăminte, îmbrăcăminte, pentru un copil, de cinci, șase ani sau de școală generală. De obicei, oamenii aduc doar rechizite sau obiecte vestimentare diverse și este mai greu să le împerechem ulterior. Mă bucur că trăim într-o comunitate foarte darnică și unită”, a precizat Aura Giurcă.
Sediul Crucii Roșii vă stă la dispoziție, dacă doriți să donați hăinuțe, dulciuri sau rechizite: Prelungirea București, nr. 24, bl. M19, et.1, ap. 1.