Sâmbătă, 17 august a.c., a avut loc deschiderea oficiala a celei de-a XXIX-a ediție a Festivalului Internațional “Hora Mare”.
În perioada 17-21 august a.c., județul Călărași devine centrul cultural al portului si muzicii populare. Egipt, Republica Moldova, Polonia, Georgia, Ucraina, Turcia și România au prezentat dansurile tradiționale publicului larg, într-un cadru special organizat de Centrul Județean de Cultură și Creație Călărași.
Chiar dacă festivalul în sine se desfășoară pe Stadionul “Ion Comșa”, deschiderea oficială a avut loc pe platoul din centrul municipiului, acolo unde autoritățile au luat cuvântul, astfel manifestându-și interesul și sprijinul pentru evenimentele culturale.
Timp de mai bine de 30 de minute, dansatorii fiecărei țări au prezentat publicului un mic moment artistic pentru ca, mai apoi, aceștia să se deplaseze pe stadionul municipal, acolo unde culturile statelor au intrat în contact și, dincolo de diferențele majore, dansatorii au legat frumoase prietenii.