URMĂREȘTE-NE

ACTUALITATE

FESTIVALUL CONCURS “LA CASA TUDORII” ORGANIZAT DE CONSILIUL JUDEŢEAN IALOMIŢA

Festivalul-Concurs de Tradiţie Culinară Ialomiţeană „La Casa Tudorii“ se înscrie în strategia Consiliului Judeţean Ialomiţa de a promova valorile perene ale tradiţiei ialomiţene în toate formele sale de manifestare, între care bucătăria tradiţională ialomiţeană se dovedeşte a fi o bucătărie unică şi specială.

Ajuns în acest an la ediția a X-a, evenimentul se va desfășura în perioada 7 – 9 octombrie 2022. Manifestarea a debutat cu „Parada Festivalului”, pe 7 octombrie, la Slobozia, pe Bulevardul „Matei Basarab”. Pe 8 și 9 octombrie,  la Baza de Cercetare și Expunere Muzeală „Orașul de Floci” – comuna Giurgeni, vor avea loc acțiuni cu caracter cultural, reconstituri istorice, spectacole folclorice cu invitați de marcă și concursul propriu-zis de tradiție culinară ialomițeană.

TRASEUL PARADEI FESTIVALULUI

Slobozia 07.10.2022

Ora 17:00 PLECARE: intersecția Breteaua șoselei de centură cu B-dul. Matei Basarab/zona stației de transport în comun MB-uri → deplasare pe B-dul Matei Basarab către Esplanada Centrului Cultural „Ionel Perlea” (alocuțiuni ale organizatorilor despre semnificația Festivalului „La Casa Tudorii”) → deplas‎area Paradei pe B-dul Matei Basarab către Muzeul Național al Agriculturii → Strada Gării → B-dul Unirii → Casa de Cultură a Sindicatelor → B-dul. Chimiei până la intersecția cu B-dul. Matei Basarab.
Ora 18.30 SOSIRE (defluirea participanților în curtea Muzeului Județean Ialomița).

Consiliul Județean Ialomița vă invită să participați și la celelalte două zile de festival ce se vor desfășura la Baza de cercetare arheologică și expunere muzeală de la Orașul de Floci, comuna Giurgeni și pune la dispoziția doritorilor transport gratuit în intervalul orar 10:00-18:30 astfel:

8 și 9 octombrie

SLOBOZIA – ORAȘUL DE FLOCI/Giurgeni
-plecare de pe B-dul Matei Basarab din fața Consiliului Județean
ORA: 10:00; 12:30
ORAȘUL DE FLOCI/Giurgeni- SLOBOZIA
-plecare de la Baza de cercetare arheologică și expunere muzeală de la Orașul de Floci, comuna Giurgeni
ORA: 16:00; 18:30
Menționăm că transportul va fi gratuit în limita locurilor disponibile autocar/microbuz.

 

Continue Reading
La Top