Farfuria hoțului și taxa pentru clienții care împart mâncarea în restaurante
O familie din districtul Grieskirchen a fost surprinsă de o practică de taxare pe care o întâlnește tot mai des în restaurantele din Austria. Cei doi copii nu au reușit să încheie o porție întreagă, așa încât părinții au dorit să comande o singură pizza pe care să o împartă între ei. Meniul a fost clar în privința regulii aplicate: „Pizzele noastre se taxează pe persoană.” Faptul că prețurile porneau de la 11 euro înseamnă că familia ar fi plătit aproape 40 de euro pentru ca cei doi copii să se sature. Tatăl, care a preferat să rămână anonim, nu se aștepta la o astfel de politică din partea restaurantului.
În Austria, această practică este adesea denumită „farfuria hoțului” sau, uneori, „farfuria parazitului”. Ea apare atunci când grupuri mari își comandă mai puține feluri principale decât numărul de persoane și, ulterior, cer farfurii suplimentare goale pentru a împărți mâncarea între toți cei prezenți. Sunt situații în care serviciile de masă ajung să fie percepute ca fiind excesiv de generâre pentru a compensa o ofertă insuficientă, iar astfel se deschide calea pentru costuri suplimentare nespecificate inițial în nota de plată. Constatările referitoare la această practică au fost raportate de diverse surse, cu mențiunea că ea a prins rădăcini și în spațiul gastronomic din țară.
Restaurantele susțin că fenomenul a scăpat în mare parte de sub control, în special după perioadele solicitante ale pandemiei. În opinia lui Ernst Pühringer, președintele Diviziei de Turism din regiunea Salzburg, este necesar să se atingă un nivel de venituri care să fie realist pentru operațiunile curente ale unităților de alimentație publică. Cât privește cuantumul taxelor practicate, acesta variază semnificativ în funcție de localitate. În Salzburg, taxa pentru o farfurie suplimentară este în mod tradițional în jur de patru euro, însă în alte orașe sumele pot fi mai reduse. Există restaurante care aplică chiar și rate de până la opt euro pentru o farfurie în plus, iar exemplul din Grieskirchen, cu aproximativ 11 euro, se înscrie printre cele mai ridicate niveluri raportate până acum.
Între timp, această practică s-a extins în diverse provincii ale Austriei, generând un dialog în rândul conducerii industriei despre modul în care nota finală reflectă costurile reale de serviciu. Peter Dobcak, purtătorul de cuvânt al sectorului gastronomic din Viena, a remarcat că o parte a clienților considerau, în mod firesc, că serviciul integral ar trebui să figureze la prețuri reduse, ceea ce a alimentat așteptările nejustificate în unele situații. Proprietarii localurilor, la rândul lor, subliniază că există situații în care încercările de a gestiona notele de plată pot varia în funcție de context, iar nu toate cazurile se suprapun sau se tratează în mod identic, în special atunci când totalul final justifică serviciul prestat. În concluzie, fenomenul continuă să provoace discuții despre echitatea practicărilor comerciale în industria ospitalității și despre modul în care restaurantele gestionează resursele, în timp ce consumatorii rămân nerăbdători să înțeleagă mai bine cum se calculează costurile reale ale unei mese împărțite.
