Expoziție de fotografie aviatică la ParkLake dedicată Zilei Aviației Române și a Forțelor Aeriene
Accesul la expoziție este liber, iar vizitarea este permisă în fiecare zi, între 20 iulie și 26 iulie, în intervalul orar 10:00-22:00, când centrul comercial funcționează normal. Evenimentul aduce timpul zborului mai aproape de public, transformând unul dintre spațiile comerciale cele mai frecventate din capitală într-un spațiu de întâlnire între oameni și fascinanta lume a aviației. Expoziția, prin imaginea sa, invită vizitatorii să privească dincolo de vitrine și oferte, oferind o perspectivă despre cum a evoluat zborul și cosntruind o punte între colecționari, profesioniști și publicul curios.
Anul acesta, referința comemorativă capătă un înțeles aparte, deoarece 2026 marchează trei aniversări semnificative pentru aviația românească. Lumea aeronauticii se poate lăuda cu trei figuri care au influențat în mod decisiv istoria zborului la scară globală, iar România ocupă un loc important în această poveste: în 2026 se împlinesc 120 de ani de la primul exemplu de zbor autopropulsat al lui Traian Vuia, 116 ani de la decolarea primului aparat al lui Aurel Vlaicu, 140 de ani de la nașterea lui Henri Coandă, cunoscut pentru efectul ce-i poartă numele, precum și o sută de ani de aviatie comercială în țară. Aceste repere conturează imaginea unei națiuni care a privit mereu spre cer și a fost curajoasă să modeleze domeniul aviației la nivel mondial.
Tema expoziției, intitulată Privind spre cer – Aviația românească la 116 ani de la prima decolare, celebrează frumusețea, performanța și emoția din spatele zborului românesc, reunind fotografii impresionante cu aeronave emblematic, scene de demonstrații aeriene și oameni dedicați care contribuie zilnic la dezvoltarea acestui domeniu fascinant. Prin această formă de prezentare, organizatorii urmăresc să ofere acces unui public cât mai variat, depășind granițele contextelor tehnice și turistice, astfel încât vizitatorii să descopere poveștile, oamenii și momentele care au construit istoria și continuitatea zborului. Expoziția pregătește terenul pentru ediția 2026 a Bucharest International Air Show, cel mai amplu eveniment aviatic din România, iar o parte dintre imaginile expuse surprind atmosfera spectaculoasă a show-ului, oferind o incursiune în experiența ce va putea fi trăită în viitoarea ediție, programată pentru 28–29 august 2026.
Reprezentanții Asociației Iubim Aviația subliniază că acest domeniu nu aparține doar profesioniștilor, ci inspiră întreaga societate. Prin această expoziție, nu se urmărește doar prezentarea tehnicii, ci și a oamenilor și pasiunilor din spatele fiecărei decolări, invitând comunitatea să descopere mai mult decât structuri metalice: să privească spre motivația, performanța și oamenii din spatele fiecărui zbor. Organizatorii subliniază că aviația rămâne una dintre cele mai frumoase manifestări ale umanului, iar România posedă o moștenire bogată în acest domeniu. Prin selecția atentă a celor mai interesante fotografii, se dorește ca expoziția să stimuleze curiozitatea publicului și să atragă număr cât mai mare de vizitatori, într-un cadru ce promovează cunoașterea și aprecierea istoriei aviației românești.



