URMĂREȘTE-NE

ACTUALITATE

EXPLOZIE ÎNTR-UN APARTAMENT DIN CĂLĂRAȘI

O explozie s-a produs în această după-amiază, în jurul orei 15:40, într-un apartament situat la etajul superior al blocului K9, de pe strada Știrbei Vodă, în municipiul Călărași, la mică distanță de Liceul Danubius. Deflagrația a avut loc în balconul locuinței și, din fericire, nu a fost urmată de incendiu.

În momentul producerii exploziei, în apartament se aflau două femei, care au suferit atacuri de panică. Acestea au fost evaluate de echipajele medicale prezente la fața locului, însă au refuzat transportul la spital.

Ca măsură de siguranță, 20 de persoane s-au autoevacuat din imobil. Pompierii militari călărășeni au intervenit cu o autoscară mecanică de 42 de metri, două autospeciale de stingere, o ambulanță SMURD și o autospecială NBCR.

Deflagrația a afectat balconul apartamentului, bunurile aflate în acesta, precum și un autoturism parcat în fața scării. Situația este sub control, iar echipajele lucrează în continuare pentru îndepărtarea efectelor negative.

Cauza exploziei urmează să fie stabilită de autorități.

„Explozia nu a fost urmată de incendiu. Intervenția s-a desfășurat prompt, iar situația este localizată”, a transmis plutonier adjutant șef Tătăranu Ștefan-Ovidiu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Barbu Știrbei” al judeţului Călărași.

Continue Reading
La Top