BREAKING NEWS
EXERCIȚIU TACTIC LA DEDEMAN. CARE ESTE TIMPUL DE REACȚIE AL SALVATORILOR ÎN CAZUL UNUI ACCIDENT TEHNOLOGIC
Exercițiul tactic de cooperare pe timp de noapte cu 29 de autospeciale și aproximativ 100 de persoane implicate s-a desfășurat în condiții optime.
Joi, în data de 24.03.2022, în intervalul orar 21:00 – 23:45, pe platforma unui complex comercial (lanţ de retail cu material de construcţii şi produse pentru amenajări interioare de tip DIY), situat la ieșirea din municipiu, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi a desfăşurat un amplu exerciţiu tactic de cooperare în cazul producerii unui accident tehnologic, fiind simulate mai multe intervenţii de salvare a persoanelor și acordarea de prim ajutor, salvări de la înălțime, căutare victime surprinse sub dărâmături, localizare şi lichidare incendiu, degajare de elemente de construcţie și multe altele.
Au participat la această aplicaţie tactică: cadre ale ISU Călăraşi, cât și un Post Medical Avansat, medicul Coordonator U.P.U. SMURD – doctor în medicină de urgență – Viorica Gheorghiță, reprezentanți ai Serviciului de Ambulanță Județean Călărași, echipaje ale Poliției Române, Jandarmeriei şi personal din cadrul obiectivului (complexului comercial).
Tema exerciţiului tactic de cooperare a urmărit modul de acţiune al forţelor cu atribuţii în managementul situaţiilor de urgenţă in cazul producerii unor situaţii de urgenţă in zona de competenţă a I.S.U.J. “Barbu Ştirbei” Calarasi şi asigurarea unui răspuns coordonat al tuturor structurilor cu atribuţii de intervenţie la nivelul judeţului Călăraşi în cazul producerii unor situaţii de urgenţă deosebit de rapide si efecte limitate in timp, având ca rezultat victime multiple.
Potrivit scenariului exerciţiului tehnico-tactic “în data de 24.03.2022, în jurul orei 2100, Detașamentul de Pompieri Călărași a fost anunţat de prăbușirea unei grinzi de la nivelul acoperișului, în magazinul Dedeman, în dreptul raionului cu materiale de construcții, surprinzând 10 persoane. Alertate, forţele de intervenție din cadrul Detașamentului de Pompieri Călărași au efectuat recunoașterea și evaluarea zonei de acțiune, au căutat și localizat victimele, au executat lucrări de sprijinire și trecere în vederea ajungerii la victime, la care au efectuat evaluarea funcțiilor vitale, mobilizarea și evacuarea acestora în afara zonei de risc, precum și acordarea de prim ajutor calificat. A fost declanșat Planul roșu de intervenție și s-a solicitat suplimentarea forțelor de intervenție.
La ora 21:30 comandantul intervenției a fost înștiințat de faptul că doi angajați, care desfășurau lucrări de mentenanță la sistemul de ventilație aflate pe acoperișul clădirii, au fost surprinși de bucăți de tablă desprinse din acoperiș în momentul prăbușiri elementelor de construcție, rănindu-l pe unul dintre ei la picior, aceștia fiind în imposibilitatea de a se evacua singuri. S-a intervenit cu autoscara mecanică pentru evacuarea în siguranță a celor două victime de pe acoperișul obiectivului și predarea acestora la punctul medical avansat în vederea evaluării și a transportului la spital.
În urma prăbușiri elementelor de construcție peste instalația de iluminat electrică, s-a produs un scurt-circuit care a generat un incendiu. În scurt timp acesta s-a extins la materialele izolante aflate depozitate în imediata vecinătate. Pentru soluționarea situației operative, comandantul intervenției organizează trei sectoare: unul cu misiunea de localizare și lichidare a incendiului, unul cu misiunea de protecție a mărfurilor ce nu pot fi evacuate și a încăperilor amenințate și unul de evacuare a bunurilor materiale.
La scurt timp de la producerea acestor evenimente, pe fondul neatenției, în parcarea magazinului, s-a produs un accident rutier între 2 autovehicule, dintre care unul care transporta un aparat medical de tip RMN. Se intervine cu autospeciala CBRN pentru izolarea zonei și pentru măsurarea emisiilor de radiații.”
Obiectivul principal al exerciţiului a urmărit pregătirea şi antrenarea personalului cu funcţii de răspuns, pentru dezvoltarea capabilităţii de a întreprinde acţiunile necesare, în cazul situaţiilor de urgenţă generate de prăbușiri de construcții, instalații sau amenajări, evacuare de persoane, căutare-salvare persoane din spații ostile vieții, acordare asistență medicală de urgență, incendiu și risc radiologic.
Dintre cele mai importante obiective generale se pot menționa: Verificarea modului de punere în aplicare şi a viabilităţii planului realizării capacităţii operaţionale a structurii de intervenţie; Verificarea fluxului informaţional-decizional la nivelul structurii antrenate; Verificarea modului de punere în aplicare şi a viabilităţii Planului Roşu de intervenţie; Verificarea viabilităţii documentelor operative, a procedurilor operaţionale şi a planurilor de intervenţie/acţiune/răspuns; Verificarea viabilităţii legăturilor de comunicaţii operative pentru asigurarea conducerii forţelor proprii;
Verificarea funcţionării, eficienţei, compatibilităţii şi a suportului/sprijinului logistic din dotare stabilit pentru îndeplinirea misiunilor. În ceea ce privesc obiectivele specifice ale personalului obiectivului:
se pot menționa: Verificarea gradului de pregătire pentru gestionarea unui eveniment complex; Verificarea măsurilor adoptate pentru evacuarea personalului de la locul de muncă, localizarea incendiului, anunţarea persoanelor cu atribuţii în domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor din cadrul obiectivului şi a celorlalte forţe ce vor interveni; Verificarea procedurilor de acţiune în comun pentru limitarea efectelor negative și gestionarea situaţiilor de urgenţă reale.
Pentru personalul ISU Călăraşi s-au urmărit: Consolidarea cunoştinţelor şi perfecţionarea deprinderilor comandanţilor şi echipajelor de intervenție din subunitățile ISU Călărași în conducerea şi desfăşurarea acţiunilor salvare a persoanelor de sub dărâmături și de la înălțime, de stingere a incendiilor şi limitării efectelor negative, de acordare a asistenței medicale de urgență și de desfășurare a intervenției în situația unei urgențe radiologice, în cazul situaţiilor de urgenţă ce se pot produce în obiective, prin: verificarea asigurării primei intervenţii; executarea întrunită a operaţiunilor de intervenţie; verificarea viabilităţii planurilor şi procedurilor de intervenţie; verificarea timpilor operativi de intervenţie al forţelor proprii;
identificarea surselor de alimentare cu apă şi verificarea posibilităţii alimentării. organizarea funcţionării sistemului de comunicaţii şi informatic; respectarea procedurilor de lucru şi verificarea modului de completare a formularelor, rapoartelor şi transmiterea acestora; organizarea şi menţinerea cooperării inter şi intra-instituţionale;
Aplicația tactică de cooperare cu forțe și mijloace în teren s-a desfășurat în condiții optime, fiind bifate toate cererile scenariului de intervenție, s-au simulat proceduri dintre cele mai complexe, iar la final, s-a putut spune că exercițiul s-a dovedit a fi un bun antrenament pentru o situație reală. Astfel de exerciții de cooperare se vor mai desfășura și în următoarele etape, în concepții asemănătoare, astfel încât personalul participant să poate deprinde abilități eficiente de salvare în condițiile cele mai vitrege de intervenție.