În data de 6 aprilie, căsuța familială din Făurei a găzduit un eveniment educativ dedicat prevenirii și combaterii faptelor antisociale, organizat în colaborare cu reprezentanții Jandarmeriei Române.
Copiii au avut oportunitatea să descopere echipamentul și o parte din tehnica utilizată de jandarmi, participând la demonstrații practice privind tehnica amprentării și fotografierii profesionale.
De asemenea, au fost discutate subiecte de actualitate pentru copiii instituționalizați, precum abandonul școlar, consumul de alcool și droguri, și altercațiile de grup.
Astfel de acțiuni vor continua și în alte centre aflate sub coordonarea DGASPC Călărași.