Povestea micuței Evelin, fetița care s-a născut fără cinci cm de esofag, ați cunoscut-o acum trei zile.
Părinții micuței au apelat la noi să le facem povestea cunoscută pentru a putea strânge banii necesari unei intervenții chirurgicale care poate fi efectuată la un spital din Roma.
Oamenii s-au mobilizat, iar în conturile Evelinei în două zile s-au adunat aproximativ 2000 de euro.
Miercuri, 16 Martie, am primit un telefon pe numărul redacției Canal Sud iar la capătul celălalt al firului, un domn binevoitor care a rămas impresionat de povestea micuței Evelin, a dorit să ajute familia Minea oferind diferența de bani până la 11.500, costul intervenției de care are nevoie Evelin.
Am mers personal acasă la Evelin să le dăm această veste, părinților, aceștia izbucnind în lacrimi de fericire.
Atât noi, echipa Canal Sud, cât și familia Minea împreună cu Evelin îi mulțumim omului generos care a dorit să rămână sub anonimat cât și celorlalte persoane care s-au implicat și au donat pentru Evelin.
Conturile pentru donații rămân deschise pentru cei care doresc să ajute în continuare deoarece micuța va mai avea nevoie de resurse financiare pentru recuperarea post operatorie.
Conturile în care puteți dona sunt:
TITULAR CONT: MINEA GEORGIANA-ADRIANA
CONT EURO:
IBAN: RO44BACX0000001404224002
SWIFT: BACXROBU
CONT LEI:
IBAN: RO36BRDE120SV30550581200
SWIFT: BRDEROBU
REVOLUT: 0757 078 931