URMĂREȘTE-NE

SPORT

ELEVII DIN COMUNA CHIRNOGI AU FĂCUT GALERIE LA MECIUL ROMÂNIA-ANDORRA

Echipa națională de fotbal a României a obținut a patra victorie din grupa de calificare pentru Campionatul European din 2024. Tricolorii s-au impus categoric în fața Andorrei, scor 4-0, și au urcat pe primul loc în Grupa I. Cu peste 20.000 de copii în tribunele Arenei Naționale din București, România a surclasat selecționata Andorrei.

Printre cei care au făcut galerie echipei naționale la meciul de calificare, au fost și primarul comunei Chirnogi, Ștefan Ion, împreună cu un grup de 32 de elevi ai Școlii Gimnaziale nr. 1 Chirnogi reprezentată de Director, profesor Stelică Pană și  profesorul de Educație Fizică și Sport, Zamfir Viorel.

“Dragi locuitori ai comunei Chirnogi! În data de 15.10.2023, am participat împreună cu un grup de 32 de elevi ai Școlii Gimnaziale nr. 1 Chirnogi reprezentată de domnul Director Profesor Stelică Pană și domnul Profesor de Educație Fizică și Sport Zamfir Viorel, la meciul de calificare dintre echipa reprezentativă de fotbal a naționalei României și Andorra, confruntare ce a avut loc în București pe Stadionul ”Arena Națională”.

Vreau să mulțumesc conducerii Școlii Gimnaziale nr.1 pentru organizarea impecabilă a acestui eveniment și de asemenea felicit elevii care au participat la această acțiune pentru modul exemplar în care s-au comportat; sincer, le spun acestora că mă mândresc cu ei și am reprezentat localitatea Chirnogi cu mult patos.

Copiilor le-a plăcut foarte mult stadionul, atmosfera care a fost creată și cu alte ocazii vom reveni la asemenea evenimente cu mare drag. Vă mulțumesc!” a fost mesajul transmis de edilul comunei Chirnogi.

 

Continue Reading
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement

ACTUALITATE

La Top