Un nou sezon al emisiunii Teleșcoala a început la Televiziunea Română. De luni până vineri, intervalul 9:00-10:00 al programului „Teleşcoala” este dedicat orelor de română şi matematică, pentru clasa a VIII-a. Clasei a XII-a îi este rezervat intervalul orar 15:00-16:00, pentru materiile nivelului liceal, potrivit organizatorilor. Ultima emisiune Teleșcoala din semestrul I a fost pe 22 decembrie.
Reluarea emisiunilor are loc în contextul în care autoritățile anunță drept iminentă trecerea în online a școlilor, dacă numărul de cazuri continuă să crească, după noile reguli în care toate școlile dintr-un județ se închid fizic și activitatea se mută pe internet în cazul spitalizării peste 75% din capacitatea paturilor destinate COVID.
„În general, părinții și elevii se concentrează, când învaţă la matematică, pe capitolele care sunt testate la examen. Alte capitole, de geometrie sau de algebră care se studiază, de multe ori sunt predate unor copii mai puțin interesați. Vă dați seama câte goluri se acumulează. Elevii trebuie să conștientizeze că nu învață doar pentru Evaluare Națională sau Bacalaureat și că tot ceea ce se acumulează în școală sau în liceu le va folosi și în facultate. Matematica este folositoare și pentru cei care studiază arta, de exemplu. Participarea la ore este fundamentală pentru elevi, iar ei ar trebui să pună profesorilor întrebări unde nu înțeleg”, a spus profesorul de matematică Costel-Dobre Chiteș, de la Colegiului Naţional de Informatică Tudor Vianu, participant și el la lecțiile înregistrate.
Sursa: edupedu.ro