ELEV SUSPECTAT CĂ AR FI CONSUMAT SUBSTANȚE ILEGALE ÎN TIMPUL ORELOR
În după-amiaza zilei de 29 septembrie un elev al clasei a IX-a, din cadrul Colegiului Național “Barbu Știrbei”, a fost preluat de către cadrele medicale ale Spitalului Județean în stare de inconștiență. Mai multe surse susțin că elevul ar fi consumat substanțe interzise și că ar deține asupra lui, în penar, mai multe țigarete care conțineau substanțe ilegale.
Elevul a fost depistat de către dirigintă, în ora de dirigenție, într-o stare deplorabilă, aceasta anunțând asistenta liceului, iar după constatarea stării, asistenta credea că ar fi suferit un atac cerebral. Motiv pentru care a anunțat Serviciul Județean de Ambulanță, care s-a deplasat de urgență la fața locului, pentru a-l prelua și transporta la spital.
“Nu știu dacă ar consuma substante, singurul lucru pe care îl știu, de la doamna dirigintă, care a venit și m-a căutat, că elevului i s-a făcut rău. A anunțat asistenta, și asistenta ambulanța, eram la oră. După spusele doamnei diriginte acest copil era bolnav, ulterior în pauză m-am întâlnit și cu doamna asistentă care mi-a semnalat acelasi lucru, fără să știe motivul, pe care îl vom afla după investigații. Nu știu nimic, elevul fiind de clasa a IX-a, nu știu despre istoricul lui din gimnaziu. Este primul incident de acest tip cu care ne întâlnim.” -a declarat, Amza Eufrosina, directoarea Colegiului Național “Barbu Știrbei”.
Profesorii liceului susțin că elevul era unul bun, liniștit și spun despre acesta că nu ar fi fost în stare de așa ceva. În acest caz a fost sesizat și Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Anti-Drog Călărași, la liceu prezentându-se și reprezentantul, Prică Dan.
“Vreau să transmitem opiniei publice că pe întreg județul Călărași derulam atât în școlile gimnaziale cât și în licee, proiecte și activități, cu scop de conștientizare și prevenire a consecințelor, abuzului sau uzului conumului de droguri.”
Datele preliminare ale anchetei efectuate de poliție și lucrătorii din cadrul BCCO vorbesc despre o supradoză ce s-a datorat consumului de substanțe chimice, zinc în combinație cu o țigaretă din substanțe vegetale, prelevate din câmp.
La data de 29 septembrie a.c., politiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că un băiat, de 15 ani, elev al unui liceu din municipiul Călărași, ar fi consumat substanțe psihoactive.
Tânărul a fost transportat la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate, în prezent fiind externat și în afara oricărui pericol. Cercetările au fost preluate de Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Călărași.” transmite IPJ Călărași.
CONDUCEREA COLEGIULUI BARBU ȘTIRBEI FACE PRECIZĂRI
În urma incidentului prezentat în presa scrisă și online cu privire la elevul căruia i s-a făcut rău în sala de clasă în data de 29 septembrie 2022, Colegiul Național ”Barbu Știrbei” Călărași face următoarele precizări:
-după efectuarea analizelor medicale, elevul în cauză a fost declarat negativ la testele antidrog;
-la nivelul colegiului se derulează acțiuni de informare și conștientizare a elevilor în privința riscurilor pe care le presupun substanțele halucinogene și drogurile, sub toate formele lor;
-s-au instituit măsuri de limitare a accesului elevilor în afara perimetrului unității de învățământ, începând de luni 03 octombrie 2022., a transmis conducerea CNBS Călărași prin Monica- Anca Mustatea, directorul adjunct.