URMĂREȘTE-NE

ADMINISTRAȚIE

EDUARD GRAMA: ȘTIU CĂ ESTE GREU DE ACCEPTAT CĂ LUCRURILE AU ÎNCEPUT SĂ SE MIȘTE ÎN CĂLĂRAȘI

Administratorul public al Primăriei Municipiului Călărași, Eduard Grama, a afirmat, într-o conferință de presă, cu privire la transformarea unei porțiuni din Parcul Central în cale de acces auto, pentru deschiderea traficului pe Bulevardul 1 Mai, între străzile Sloboziei și Dobrogei, că este greu de acceptat pentru unele persoane faptul că lucrurile au început să se miște în oraș. De asemenea, acesta a ținut să precizeze faptul că isteria de pe rețelele de socializare vizavi de această stradă a fost creată de oameni care nu au credibilitate. El a subliniat că și proiectul privind regenerarea spaţiului urban din municipiul Călăraşi prin amenajarea spaţiilor verzi din zona de vest şi a spaţiului verde din zona de locuit Navrom a stârnit reacții asemănătoare din partea unor cetățeni care acuzau primăria că întreaga vegetație a dispărut.  

„Am văzut nebunia apărută pe Facebook și în presa locală cu acea stradă, dar haideți să vedem cine transmite acele mesaje, că sunt oameni care nu au credibilitate, care promovează niște lucruri doar ca să se creeze panică și aici pun în balanță proiectul Navrom, unde au venit și au spus că întreaga vegetație a dispărut. Deci, acolo e un proiect pornit în 2018 care  are o soluție tehnică. Nu puteam să facem pe zona respectivă faleza peste pomi. Și acolo erau pomi nu plantați de Romsilva, acolo erau grădini și pomi crescuți natural și tufișuri, și o mizerie de nedescris, așa cum era și în zona Promenadei. Eu știu că este greu de acceptat că lucrurile au început să se miște în Călărași. În spatele nostru sunt oameni care muncesc zi de zi și lucrurile vor deveni realitate până în 2024. 2022 și 2023 vor fi ani de sacrificiu, în care șantierele vor fi la nivel de municipiu și județ”, a menționat Grama, în cadrul conferinței de presă a Organizației Județene a PSD Călărași, din data de 17 februarie 2022.

Continue Reading
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement

ACTUALITATE

La Top