Asociaţia Română a Apei (ARA) este o asociaţie profesională. Aceasta stă la baza conectării comunităţii ample de profesionişti din domeniul apei, la nivel naţional şi internaţional – integrarea ideilor de ultimă oră a profesioniştilor în domeniul cercetării şi cel al practicii, dincolo de hotarele naţionale şi de disciplinele apei potabile, ale apelor uzate şi de cele ale apei pluviale.
Astăzi, 29 aprilie 2022, reprezentanții operatorului regional ECOAQUA S.A. Călărași, Directorul general – Eduard Grama alături de directorul Sucursalei Călărași – Ionuț Savu-Radu, membru ARA (Comitetul Teritorial Sud), au fost prezenți la ADUNAREA GENERALĂ A ASOCIAȚIEI ROMÂNE A APEI, evenimentul fiind desfășurat în Sinaia.
Alături de reprezentanții ECOAQUA S.A. Călărași sunt prezenți Președinte dr. Ing. Vlaicu Ilie, Alexandru Stoica – Secretar de stat al Ministerului Dezvoltării, Cristian Erbașu – Președintele Federației Patronatelor Societăților de Construcții și Valeriu Eftime – Director general ELSACO ELECTRONIC.