URMĂREȘTE-NE

ACTUALITATE

DSP CĂLĂRAȘI: BRAȚUL BORCEA ESTE SIGUR PENTRU ÎMBĂIERE

Direcția de Sănătate Publică (DSP) Călărași a realizat, la începutul aceste săptămâni, testări în ceea ce privește apa din brațul Borcea, în contextul în care pe malul acestuia există mai multe plaje pe care își petrec timpul călărășenii. Probele au arătat că apa de îmbăiere este bună și nu reprezintă, astfel, un pericol pentru cetățeni.

Rezultatele la probele care au fost recoltate în zona celor două plaje care sunt utilizate în mod tradițional de către călărășeni sunt în limite normale. Probele se recoltează, în sezonul estival, din două în două săptămâni, iar ultimele probe au fost recoltate luni, pe 22 iulie”, a declarat Camelia Truică, medic primar epidemiolog în cadrul DSP Călărași.

Reprezentanții DSP Călărași anunță, de asemenea, că ultimele rezultate în ceea ce privește calitatea apei din Dunăre sunt chiar mai bune față de cele de anul trecut.

Acum, fiind vorba de apă curgătoare, depinde foarte mult și de condițiile de mediu și depinde foarte mult și nivelul apei. Pentru că în perioadele în care nivelul scade foarte mult, există riscul să se concentreze germenii și să crească contaminarea, precum există riscul, în perioadele în care sunt ploi, deversări care spală malurile, ca reziduuri, deșeuri să ajungă în apă și să o contamineze”, a mai precizat medicul.

Totuși, specialiștii atrag atenția că nu doar calitatea apei de îmbăiere este importantă în sezonul estival. Trebuie să luăm în calcul, de asemenea, și alte aspecte atunci când mergem la plajă.

Este bine, totuși, să ținem cont de faptul că trebuie să ne luăm niște măsuri de precauție, să nu ne expunem în mijlocul zilei, să evităm să ne aventurăm în larg, chiar dacă suntem buni înotători, să evităm consumul de băuturi alcoolice când suntem la plajă, să consumăm băuturi răcoritoare, apă din surse autorizate, să respectăm niște norme de igienă. Să nu aruncăm resturile care ne rămân pentru a nu contamina locul, pentru că ulterior tot noi vom fi cei care vom avea de suferit”, a spus Camelia Truică, medic primar epidemiolog în cadrul DSP Călărași.

Pe lângă acestea, medicii recomandă să ținem cont și de mai multe norme de igienă alimentară, iar o atenție sporită trebuie acordată copiilor și persoanelor vârstnice.

FOTO: Cosmin Șuțu

Continue Reading
La Top