Adăpostul de urgență pe timp de noapte din cadrul Serviciului pentru persoane aflate în situații de risc – DAS Călărași, subordonat Primăriei Municipiului Călărași, a fost dotat marți, 23 iulie, cu saci de dormit, paturi pliante, saltele, perne, pilote, cearșafuri, treninguri și tricouri pentru beneficiarii săi.
Aceștia sunt sau urmează a fi cazați în centru, ca urmare a implementării prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 597/06.06.2024 și a Convenției de parteneriat semnată cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Călărași. Prin acest parteneriat, s-au acordat ajutoare umanitare interne de urgență, cu titlu gratuit, în vederea sprijinirii persoanelor fără adăpost cazate în centre rezidențiale de îngrijire și asistență.