URMĂREȘTE-NE
Unelte electrice furate

ACTUALITATE

DOSAR PENAL PENTRU TREI PERSOANE, DINTRE CARE DOI MINORI, DUPĂ CE AU FURAT MAI MULTE UNELTE ELECTRICE

Polițiștii din Medgidia au fost sesizați ieri, 15 septembrie, în jurul orei 16.00, cu privire la faptul că mai multe persoane neidentificate ar fi intrat într-un imobil de pe strada Mircea cel Bătrân din Medgidia și ar fi furat mai multe obiecte, mai exact unelte electrice, potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ Constanța).

„Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă, persoana vătămată indicând faptul că, din curtea imobilului, i-ar fi fost sustrase mai multe scule electrice.

În urma cercetărilor efectuate, în apropierea locului faptei au fost identificați un bărbat, de 24 de ani, și doi minori, bănuiți de comiterea faptei”, se mai precizează în comunicat.

Bunurile sustrase au fost identificate într-un imobil de pe strada I.C. Brătianu, aflată la mică distanță. Obiectele au fost restituite persoanei vătămate, iar în cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

FOTO: IPJ Constanța

Continue Reading
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement

ACTUALITATE

La Top