URMĂREȘTE-NE

ACTUALITATE

DOSAR PENAL PENTRU ABANDON DE FAMILIE. FETIȚĂ DIN FETEȘTI, GĂSITĂ SINGURĂ ÎNTR-UN TREN

Polițiștii din cadrul Secției Regionale Poliție Transporturi Constanța au identificat joi, 24 august, într-un tren de călători garat în stația Constanța, o minoră lipsită de supravegherea unui adult. Aceasta nu comunica cu nimeni, iar identitatea nu i-a putut fi stabilită, potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Constanța.

Fata nu prezenta urme de violență, iar polițiștii au preluat-o și au condus-o la sediu, unde i-au oferit mâncare și apă.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au reușit identificarea acesteia, fiind vorba de o minoră, de opt ani, din municipiul Fetești, județul Ialomița.

Au fost sesizați specialiști din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța, care au preluat-o pe minoră, în vederea luării măsurilor legale ce se impun, potrivit competențelor”, se mai arată în comunicat.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal, iar părinții sunt cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abandon de familie.

Continue Reading
La Top