Ecoaqua Călărași a organizat și în acest an Jocurile de Vară, ajunse la a doua ediție, pe plaja Podul 4 din Călărași.
Evenimentul, desfășurat în perioada 26-28 iulie, a adus împreună comunitatea locală pentru trei zile de distracție și competiții antrenante.
Prima zi a fost dedicată copiilor, care au participat cu entuziasm la diverse jocuri și concursuri, încercând să obțină premii. Zâmbetele și energia micuților au fost dovada clară a succesului activităților organizate.
Directorul Ecoaqua Călărași, Eduard Grama, a subliniat importanța acestui eveniment pentru comunitate, menționând că a fost așteptat cu nerăbdare de călărășeni. “Întreaga echipă Ecoaqua s-a implicat activ în organizarea acestei ediții, dorind să oferim momente de bucurie și recreere pentru toți participanții,” a declarat acesta.
Un moment special al evenimentului a fost prezența lui Flick- domnul Rimă, în calitate de MC. Acesta s-a arătat încântat să participe la a doua ediție a Jocurilor de Vară Ecoaqua, aducând un plus de divertisment și veselie atmosferei de pe plajă.
Organizatorii îi invită pe toți doritorii să se alăture activităților care se desfășoară pe plaja Podul 4 până pe 28 iulie.
“Jocurile de Vară Ecoaqua sunt gândite pentru a aduce distracția la cote maxime, fiind o oportunitate perfectă de a petrece timp de calitate alături de familie și prieteni,” au adăugat aceștia.