URMĂREȘTE-NE

SOCIAL

DGASPC CĂLĂRAȘI CONTINUĂ CAMPANIA DE ANGAJARE DE ASISTENȚI MATERNALI

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Călărași cu sediul în municipiul Călărași, str. Bărăganului nr. 1 continuă campania de angajare de asistenți maternali în cadrul Proiectului TEAM- UP: Progres în calitatea îngrijirii alternative a copiilor, Cod proiect POCU/480/4/19/127169, proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman (2014-2020).

 

Asistentul maternal profesionist este o persoană atestată, care asigură prin activitatea pe care o desfășoară la domiciliul său, creșterea, îngrijirea și educarea copilului pe care îl primește în plasament.

Profesia de asistent maternal este reglementată prin lege. Asistenţii maternali au contract de muncă și beneficiază de un salariu de încadrare de 3.300 lei, de sporuri specifice conform legislației muncii (15% – spor pentru condiții de stres, 25% – spor pentru fiecare copil cu handicap, 15% – spor pentru 2 copii), inclusiv indemnizație de hrană lunară în sumă de 347 lei și vouchere de vacanță.

Pentru copiii din plasament se acordă lunar alocația de plasament în cuantum de 1082/1623 lei și alocația de stat.

Din 2019 până în prezent D.G.A.S.P.C Călărași a angajat 93 de asistenți maternali profesioniști, iar procedurile de evaluare și recrutare de asistenți maternali continuă.

Informații suplimentare privind procedura de evaluare și angajare de asistenți maternali se pot obține la sediul D.G.A.S.P.C Călărași din mun. Călărași, str. Bărăganului nr. 1, sau telefonic apelând numărul de telefon 0242/311060, interior 218.

Continue Reading
La Top