De unde provin strugurii de razachie și afuzalia?
Sunt puse în discuție originile și caracteristicile unor soiuri de struguri văzute în interpretări populare, conectate la tradiții muzicale și la comunități reale din urmă cu multe generații. Într-o analiză ce pornește de la un refren cunoscut, se reiterează întrebarea despre „razachie” și modul în care acest termen rămâne în memoria colectivă. Un savant etnolog, traducător și publicist de seamă explică cum rădăcina cântecului lăutar scoate la iveală detalii despre vorbire populară și despre asocierea între muzică, gust și podgorie. Se spune cu claritate că razachia este, în esență, un soi de struguri, iar descrierea acestuia dincolo de oraș apare prin ochii celor ce trăiesc între gospodăria țărănească și armoniile petrecerilor cu lăutari. Boabele, potrivit prezentării, sunt mari, cărnoase, de formă alungită, cu o coajă destul de groasă și de obicei într-o nuanță alb-gălbuie; în popor, acest fruct era adesea numit și „țâța vacii” și era cultivat pe viguroasele rumegușuri ale viței ce se întindeau în fața gospodăriilor, oferind un vin ușor, potrivit pentru întâlniri festive și momentele de sărbătoare.
În același demers, se precizează că denumirea razachie este întâlnită în mai multe regiuni din Balcani, fiind introdusă în Moldova și Valahia de către otomani, sub forme variate în funcție de limba vorbită: razaki în turcă, razakia în bulgară, razaklija în sârbo-slavă etc. Explicația lingvistică aduce în prim-plan originile persane ale termenului, rădăcinile sale fiind legate de orașul Rey/Raz, adică de o legătură cu un centru urban semnificativ. Încadrarea istorică sugerează o analogie cu alte vinuri sau soiuri legate de anumite așezări, asemănătoare cu modul în care se vorbește despre soiul Cotnari în altă regiune.
De asemenea, se aduce în discuție numele orașului Raz, legat de figura învățatului Fahreddin-i Rāzî, iar înregistrările istorice indică faptul că Zoroastru ar fi avut rădăcini în Raz. Conform tradiției, zona urbană a Razului a fost asociată în antigamente cu locuri sacre, iar vinul din această regiune era apreciat pentru calitățile sale. Se lasă să se înțeleagă că razachia, în acceptiunea populară, poate oferi un vin bun pentru serbări și întâlniri în gospodăriile tradiționale, făcându-se referire la o calitate specifică a vinului din această familie de struguri.
Tot în această analiză, se aduce în discuție altă varietate legendară, Afuz Ali, cunoscut în vocabularul popular ca „afuzalie”. Acesta este descris ca un soi de struguri de masă, albii, cu boabe mari. Originea numelor este pusă în legătură cu termeni turcești, în special cu titulatura Hafız Ali, pe care turcii au asociat-o celor care păstrează memoriile sau corpurile de cunoaștere, în timp ce în limbile balcanice slave fenomenul de scădere a sunetului inițial a dus la transformări fonetice, rezultând în forme precum Afuz. Înainte de a ajunge în regiunile românești, acest nume a fost transmis de-a lungul unor drumuri culturale și comerciale, iar în practică românii, apoi maghiarii, au preluat denumirea din bulgară, păstrând oarecum legătura cu rădăcina turcă și arabă.
Între altele, se explică că Afuz Ali ar însemna o “înaltă măreție” sau o formă de sublimare, iar denumirea originală poartă însemnele unei tradiții din Anatolia, în zona otomică. Numele soiului, în plus, este legat de o poveste despre un proprietar de podgorie care a semănat, a îngrijit și a vândut acest soi, iar originile sale par să se fixeze în această regiune orientală, conectând tradițiile viticole cu practici de cultivare și comerț.
Înscrierea în acest demers este o incursiune în memoria colecției de struguri, unde etnologia și istoria joacă roluri-cheie în a înfățișa modul în care unele denumiri s-au păstrat de-a lungul timpului. În fond, analiza nu urmărește să impună o concluzie definită despre proveniența fiecărui soi, ci să ofere o imagine contextualizată a cum aceste nume au circulat printre popoare, adaptate la sunete și tradiții locale, și cum, în cultura populară, ele s-au asociat adesea cu un vin plăcut, potrivit pentru oaspeți și pentru sărbătorirea unor momente de bucurie. În acest cadru, vinul persan, renumit odinioară, se regăsește ca parte a unei povești culinare și culturale mai ample, iar scopul este să înțelegem mai bine cum au luat naștere aceste descrieri ale strugurilor și ale vinurilor din diverse zone, rămânând în același timp receptivi la o înțelegere critică, echilibrată și documentată.
