Mătase, jaquard cu fir lame, tafta cu imprimeuri florale, dantela accesorizată manual, sunt câteva dintre țesăturile prețioase care-i dansează printre degete designerului Alda Ciceu.
Alda Ciceu ne-a fost gazda unei noi ediții a emisiunii “Fără Scenariu”, emisiune care va fi difuzată din această primăvară pe postul de televiziune, CANAL SUD.
Să putem avea un cadru bun pentru obiectivul camerei de filmat, am ales câteva dintre cele mai spectaculoase rochii și am reușit sa avem decorul perfect.
“Visul meu a fost să ajung la Paris, să am o prezentare a creațiilor mele, iar acest vis a devenit realitate”.
Rochiile Aldei Ciceu vin parcă dintr-o poveste cu zâne, dintr-un vis! Visul copilăriei ei, de a păși pe marile podiumuri ale modei din toată lumea, vis care a devenit realitate pentru că în anul 2017 a avut loc prima prezentare internațională a designerului, nicăieri altundeva decât în Paris, la cel mai important eveniment fashion de pe mapamond, Fashion Week.
Prezentările nu s-au oprit aici, Alda având să ajungă în Moscova, Kuweit și America.
Creațiile ei le putem admira și achiziționa și din
Galeriile Lafayette din Dubai.
Apariția pandemiei a pus pe “pauză” foarte mulți producători locali, mai mult decât atât unii dintre ei chiar au fost nevoiți să renunțe definitv.
Nu este și cazul Aldei Ciceu, pentru care expresia – “ nu se poate”, nu există!
„Businessul cu producţie şi vânzare de rochii de seară automat s-a blocat din cauza pandemiei. Nu au mai fost gale, nu au mai fost evenimente şi nu a mai existat cerere. Ne-am mobilizat şi am schimbat domeniul de activitate.
A trebuit să învățam sa ne adaptăm. Suntem certificaţi şi acreditaţi să lucrăm echipamente de producţie medicală. Producem combinezoane, halate chirurgicale, pijamale de unică folosință, protecție încălțăminte și lenjerii de pat”, a mai declarat Alda Ciceu, pentru Canal Sud.
Pentru că spiritul antreprenorial o împinge să își depășească limitele în fiecare zi, a decis să pună bazele unei spălătorii industriale, derulând în prezent contracte cu câteva spitale din țară.
“Chiar dacă pentru moment domeniul de activitate este schimbat, acest fapt nu înseamnă că am renunțat în a mai confecționa rochii de seară. Avem cliente fidele care pentru micile evenimente, conform regulilor pandemiei apelează la creațiile noastre”, a spus tânăra afaceristă.