URMĂREȘTE-NE

AGRICULTURĂ

DATE PRIVIND LAPTELE COLECTAT DIN FERME, CENTRALIZATE LA NIVELUL MADR

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a elaborat normele metodologice de aplicare a Legii laptelui și a produselor lactate nr. 307/2022, precum și a Ghidului de definiții și termeni folosiți în industria laptelui.  

Astfel, se înființează Observatorul laptelui și al produselor lactate la nivelul MADR, structură ce are ca obiective colectarea, prelucrarea, centralizarea datelor și informațiilor referitoare la piața laptelui și a produselor lactate, respectiv cele cu privire la exploatațiile de vaci de lapte, bivolițe, oi și capre, efectivele de animale, cantitățile de lapte, prețul laptelui crud materie primă, al laptelui comercializat și al produselor lactate, precum și al costurilor de producție.

Observatorul laptelui și al produselor lactate este organismul de legătură cu Observatorul pieței laptelui din Uniunea Europeană, în vederea implementării mecanismelor organizațiilor comune de piață, care constituie și gestionează baza de date a sectorului lapte și produse lactate, în vederea elaborării măsurilor de piață prin întocmirea lunară a rapoartelor punctuale și/sau generale.

Furnizorii de date pentru mecanismul de piață denumit Observatorul laptelui și al produselor lactate sunt:

  • Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA);
  • Agenția Națională Pentru Zootehnie „Prof.Dr.G.K. Constantinescu” (ANZ);
  • Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură (APIA);
  • Autoritatea Vamală Română;
  • Direcțiile pentru agricultură județene;
  • Operatorii economici din sectorul laptelui și a produselor lactate înregistrate/autorizate sanitar veterinar.

De asemenea, prin acest proiect de hotărâre a Guvernului se aprobă Ghidul de definiții și termeni folosiți în industria laptelui și constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor, care se aplica de către reprezentanți ai autorităților cu atribuții în domeniu, după cum urmează:

a) Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor;

b) Autoritatea Națională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor;

c) Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Direcția Generală Control, Antifraudă și Inspecții

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale asigură confidențialitatea datelor și informațiilor individuale, prin adoptarea de măsuri administrative, organizatorice şi tehnice de protejare, prevenire a accesului, difuzării, înstrăinării şi distrugerii neautorizate a acestora.

Mai multe detalii despre acest proiect pot fi găsite aici: https://madr.ro/proiecte-de-acte-normative.html.

Sursa foto: www.istockphoto.com

Continue Reading
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement

ACTUALITATE

La Top