URMĂREȘTE-NE

EDUCAȚIE

CURSURI ÎN CONTAINERE MODULARE, LA MAI MULTE ȘCOLI DIN JUDEȚUL CĂLĂRAȘI

Containerele modulare au luat locul claselor tradiționale, din cauza lucrărilor de reabilitare efectuate în cadrul școlilor din județul Călărași. Potrivit declarațiilor inspectorului școlar general adjunct al Inspectoratului Școlar Județean Călărași, Corina Diaconu, în localitățile Dragoș Vodă, Gurbănești, Fundulea, Ileana și Gălbinași, elevii vor studia, în acest nou an școlar, în astfel de containere.

“În mai multe unități școlare, din județul nostru, cursurile se desfășoară în aceste containere modulare, din cauza faptului că lucrările de reabilitare a clădirilor unităților respective nu s-au finalizat încă. Avem containere modulare în Dragoș Vodă, unde lucrările au fost inițiate de anul trecut și încă de atunci au avut loc orele în aceste containere și se continuă această activitate școlară în respectivele module provizorii care oferă toate condițiile. De asemenea, mai avem Școala de la Gurbănești, unde există o situație de reabilitare a unităților și se desfășoară școala în containere. Mai avem la Gostilele, la Fundulea, în cadrul unei structuri a Școlii Mircea Nedelciu o situație asemănătoare. La Ileana, la Ștefănești, există o singură situație: ete vorba de niște copii de grădiniță care își desfășoară activitatea într-un container. La Gălbinași avem o situație asemănătoare: școala este în reabilitare și se folosesc aceste containere modulare în care se desfășoară activitatea. Lucrări de reabilitare, unde nu a fost nevoie de aceste containere, mai sunt la Școala Nr. 2 Modelu, unde a existat posibilitatea relocării claselor de elevi la Școala Nr. 1. Deci, pe plan local, fiecare comunitate s-a organizat în așa fel încât să asigure condiții optime pentru desfășurarea activităților preșcolarilor și elevilor”, a declarat Corina Diaconu, în cadrul unei conferințe de presă.

Continue Reading
La Top