Participanții din cadrul proiectului Erasmus din Portugalia, Norvegia și Insula Martinica au poposit pe meleaguri dunărene, pentru a explora locuri, a cunoaște oameni, a socializa și a experimenta activități educativ-culturale marca BJCL.
Grupul inedit ghidat de domnul profesor Liviu Moise, împreună cu elevii călărășeni, a umplut spațiile bibliotecii cu energii bune, tinerețe și speranță.
Bogdan Ghiță, trainer-ul laboratorului, ne-a declarat într-un interviu pentru Canal Sud că acest eveniment face parte din cadrul proiectului Erasmus, un proiect al Uniunii Europene care se desfășoară în mai multe țări din UE.
Pentru cei care nu cunosc proiectul Erasmus, este un proiect de educație al UE iar prin acest proiect poți studia, poți face un schimb de experiență în respectivele țări ale Uniunii Europene.
Elevii au fost foarte încântați de ceea ce au găsit în laboratorul nostru, în atmosfera magică pe care noi o avem aici, au plecat cu gândul de a reveni și cu promisiunea că vor încerca să desfășoare astfel de activități și în țările lor.
Acesta a fost un proiect la inițiativa directorului școlii gimnaziale “Unirea”, Liviu Moise, iar noi suntem plăcut surprinși că acest laborator a căpătat o mare amploare în acest județ devenind unul din principalele obiective de vizitat al orașului.
Principalul obiectiv al proiectului a fost conectarea țărilor prin intermediul Mărilor, proiectul numindu-se “Conecting by the Sea”.
Ajutați de creioanele 3D, participanții au desenat fiecare mare din țările din care ei fac parte.