URMĂREȘTE-NE

CULTURĂ

“CU PAȘI MICI PE SCENA MARE”- GALA LAUREAȚILOR

În data de 08 Iunie 2022, în Sala Barbu Știrbei a avut loc Concursul Interjudețean de Dans Popular “Cu pași mici pe scena mare” organizat de Inspectoratul Școlar Județean Călărași în parteneriat cu Centrul de Cultură și Creație Călărași și Consiliul Județean Călărași, manifestare la care au participat ansamblurile de dans popular finaliste.

Scopul acestui concurs este pentru valorizarea tradiției și creației artistice populare, pentru amplificarea și revigorarea activităților la nivelul educației timpurii în contextul socio-cultural actual. Anul acesta s-au înscris în concurs 29 de formații de dans popular, aproximativ 500 de preșcolari din grădinițele județului Călărași. Un număr de 15 formații au ieșit câștigătoare în urma jurizării.

Ediția de anul acesta s-a desfășurat cu participarea indirectă a participanților. Juriul a fost alcătuit din: Georgica Olteanu, Inspector pentru Educație Timpurie ISJ Călărași; Oana Floarea interpret de muzică populară; Daniela Toader profesor de muzică; Liliana Gingașu profesor metodist la clasa corpului didactic Călărași; Ștefan Nițu actor.

Lista câștigătorilor este următoarea:

  • Grădinița cu Program Prelungit Voinicel Călărași- Străjerii Munteniei- premiul III
  • Grădinița cu Program Normal Chiselet- Dunărenii- premiul III
  • Grădinița cu Program Normal Independența-Brâulețul-premiul III
  • Grădinița cu Program Prelungit Brotăcel- Cununița Grâului-premiul III
  • Grădinița cu Program Normal Nr.10 Călărași-Mugurașii Bărăganului-premiul II
  • Grădinița cu Program Normal Prâslea Călărași- Dorulețul-premiul II
  • Grădinița cu Program Prelungit Aricel-Brâulețul-premiul II
  • Grădinița cu Program Prelungit Brotăcel- Drăgăicuța-premiul II
  • Grădinița cu Program Prelungit Țara Copilăriei Călărași- Grup Folcloric Sânzienele- Premiul Special
  • Grădinița cu Program Prelungit Voinicel Călărași-Călușarii-Premiul Special
  • Grădinița cu Program Prelungit Step by Step- Izvorașul-premiul I
  • Grădinița cu Program Prelungit Nr.2 Fundulea- Grâușorul-premiul I
  • Grădinița cu Program Prelungit Amicii Călărași-premiul I
  • Grădinița cu Program Prelungit Nr.1 Oltenița-Românașii-premiul I
  • Grădinița cu Program Normal Nr.1 Călărași- Mugurașii Munteniei-Trofeul “CU PAȘI MICI PE SCENA MARE”

Continue Reading
La Top