URMĂREȘTE-NE

ACTUALITATE

CREȘA “SFÂNTA ANA” A FOST INAUGURATĂ. CSEKE ATILLA, PREZENT LA EVENIMENT

Miercuri, 28 mai a.c., Creșa “Sfânta Ana”, situată în Cartierul de Tineri, a fost inaugurată oficial de Cseke Atilla, ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrație. Copiii municipiului Călărași, principalii beneficiari ai unității de învățământ preșcolare, vor putea fi înscriși în viitorul apropiat, astfel încât aceștia să înceapă anul școlar în toamna acestui an.

Prin intermediul creșei, inițial, doar 70 de copii vor putea beneficia de serviciile unității din municipiului situat pe malul brațului Borcea. Totuși, autoritățile și-au manifestat dorința de a suplimenta numărul locurilor, având în vedere spațiul generos.

Creșa are o capacitate de 7 grupe și este dotată cu dormitoare, camere de joacă, bucătărie și spălătorie proprie, spații de joacă în aer liber și spații pentru luat masa pentru cei mici.

Valoarea investiției este de aproximativ patru de milioane de euro, iar finanțarea a fost asigurată de Ministerul Dezvoltării, prin Componenta 15 a Planului Național de Redresare și Reziliență.

Festivitate de inaugurare a creșei a reunit autoritățile călărășene, printre care îi putem aminti pe Vasile Iliuță, președintele Consiliului Județean Călărași, Laurențiu Dan Ionescu, vicepreședintele aceleiași instituții, Laurențiu State, prefectul județului Călărași, Marius Dulce, primarul municipiului Călărași, Daniela Mihai, senator, Ion Samoilă, deputat, precum și Roxana Pațurcă, inspector general al Inspectoratului Școlar Județean.

Continue Reading
La Top