URMĂREȘTE-NE

EVENIMENTE

COSMIN ȘUȚU: CUM O CAMERĂ FOTO TRANSMITE EMOȚIA ZBORULUI

Vineri, 21 ianuarie, la ora 15:00, la Muzeul Municipal Călărași, va avea loc deschiderea expoziției de fotografie ,,Aripi” care cuprinde imagini realizate de fotograful călărășean Cosmin Șuțu.

,,Expoziția lui Cosmin Șuțu nu este doar o prezentare de imagini bine făcute și bine alese, este în același timp o invitație la zbor și visare dar și o invitație la cunoaștere.
Când am răsfoit imaginile în liniște și cu atenție, mi-a zburat gândul la melodia “Închide ochii și visează” a celor de la Yellow Project. Dacă ai melodia în minte și trișezi un pic, adică nu îi închizi de tot, îi ții întredeschiși privind printre gene, vei simți cum primești o pereche de aripi și invitația de a pluti alături de subiectele lui Cosmin. Încearcă, vei fi mulțumit!
De ce invitație la cunoaștere? Pentru că universul aripilor surprinse de Cosmin sunt din apropiere, din Bărăgan, din Lunca Dunării și din Balta Borcei, spune Florin Rădulescu, directorul muzeului călărășean.


Tu faci regulile, tu decizi ce aripi vei purta. O simplă mișcare te poate ridica printre nori. Poți plana ca o pasăre spre cele mai înalte vârfuri și poți întâlni piloți ce se bucură de primele raze ale răsăritului.
Ești tu cu gândurile tale, însă e greu să rămâi în vârf. Aripile sunt ca ghiulele prinse de picior și depinde doar de tine daca te zbați sau te oprești. Nu mai dai din aripi? Ești în picaj.
Când ești jos, privește partea bună. Poți să te odihnești, să ții aripile strânse, să cauți forță pentru ce va urma. Învață din nou să zbori. Unele aripi adăpostesc pui și pot fi o casă ce oferă liniște. Altele, deși le ai, nu le poți folosi la zbor. Ai grija ce alegi. Probabil vei eșua la primele încercări, însă trebuie să încerci din nou. Fie că ești un fluture ce trebuie să aștepte ca aripile să se usuce după ce iese din crisalidă, fie că ești un colibri ce trebuie să muncească mai mult pentru a rămâne în aer, încearcă din nou. Vei pierde pene, îți vei rupe oasele, însă trebuie să încerci.
Primul zbor. Un pui acoperit de puf sau un tânăr ce vrea să devină pilot- aceeași teamă. Când reușești să te desprinzi de sol, intri într-o nouă lume. O lume fără bariere, fără semafoare, nu trebuie să urmezi vreun drum. Oare vei știi ce să faci cu această libertate? Poți purta milioane de culori, poți petrece timp în pădurile tropicale lângă cele mai rare păsări exotice, bucurându-te în fiecare zi de frumusețea lor. Poți alege simplitatea, pe un lac. Nuanțe de alb. Te ridici și poți admira toată frumusețea locului dintr-o singură bătaie din aripi, ca într-un vis. Poți fi o vrabie ce stă pe pervazul unei ferestre, ce a devenit dependentă de zâmbetul unui copil. Poți fi albina care caută cea mai dulce floare și care nu se va opri până nu o găsește. Ce-ți dorești să fii? Ești pradă? Prădător? Ai nevoie să fii înconjurat de alte perechi de aripi sau ai curajul să zbori singur? Unii găsesc siguranța doar când sunt alaturi de-ai lor. Alții preferă să lucreze singuri, să aștepte momentul oportun, într-un camuflaj perfect. În liniștea nopții se aud doar aripile.
Dimineața poți scoate capul din iarba udă să vezi răsăritul, cocoțat pe o floare. E pentru toți. Îți dorești să te încălzească, să vezi aburul cum se ridică? De la bălțile cu stufăriș și orăcăit de broaște până în câmpul plin de maci, de la lanurile ce te îmbată cu miros de lavandă până în pădurile aurii de fag din timpul toamnei, poți să le vezi pe toate dacă-ți crești o pereche de aripi.

“Primii 10 ani” se numea un album muzical românesc ce punea împreună cele mai reușite piese ale trupei până în momentul respectiv. Consider că primii mei 10 ani în fotografie au fost destinați procesului de învățare și stăpânire a anumitor tipuri de fotografie, pornind totul de la o pasiune ce se menține până în prezent. Drumul a fost lung, iar tehnica de a fotografia diferă pentru fiecare stil. Am încercat de-a lungul timpului mai multe zone, ajungând să cunosc în detaliu fiecare setare. Pentru că întotdeauna m-au atras necuvântătoarele, ușor-ușor am restrâns aria și am început să fiu pasionat și de păsări sau alte tipuri de înaripate prezente în această expoziție. De obicei, pentru acest tip de fotografie e nevoie de noroc și multă răbdare, de tehnică ce se finisează în timp.

În urma cu peste cinci ani a luat naștere o pagină de Facebook la care mai mulți iubitori ai Călărașiului au pus umărul, devenind la un moment dat o adevărată familie. Pe pagină am postat fotografii pentru a bucura comunitatea și a le arăta călărășenilor de pretutindeni și partea frumoasa a județului, nu doar asfaltul gri pe care îl văd în fiecare zi. În prezent, pe pagina “PentruCălărași” postez fotografii alaturi de Virgil Ene, un om care, în timp, a devenit mai mult decât un prieten. Pentru că pasiunea pentru fotografie m-a împins și către experimente, am fost primul care a fotografiat în 360° municipiul. Tot atunci luat naștere pagina de Facebook “Călărași 360” unde public doar astfel de imagini. De asemenea, acest tip de fotografie m-a ajutat să devin în 2019 primul “Google Trusted Photographer” din județul Călărași, fiind singur pe listă încă de atunci, având posibilitatea să ajut comunitatea cu publicarea pe Google Maps și Google Street View a zonelor neexplorate încă sau cu promovarea afacerilor locale prin fotografie”
, a declarat autorul expoziției.


Continue Reading
La Top